Aradul găzduiește, în perioada 17–18 aprilie, evenimentul „Vin la ARED”, o inițiativă dedicată iubitorilor de vin, cultură și experiențe autentice, organizată de HUB mARTA Cultural, în parteneriat cu ARED.
Evenimentul va avea loc la ARED Active Park și propune două seri speciale, între orele 19:00 și 21:00, în care publicul este invitat să descopere vinuri locale atent selecționate, într-un cadru elegant, completat de momente artistice live.
Prima seară, programată pe 17 aprilie, va fi prezentată de Cătălin Lăpușca și îl va avea ca invitat special pe somelierul Daniel Bichir, care va ghida participanții într-o incursiune în universul vinurilor. Programul artistic va fi susținut de Tania Ionescu, alături de Horia Crișovan.
În cea de-a doua zi, pe 18 aprilie, tot sub prezentarea lui Cătălin Lăpușca, publicul va avea parte de un moment muzical rafinat oferit de Lucian Crista Quartet.
Pe parcursul ambelor seri, participanții vor putea degusta vinuri de la producători locali consacrați, precum Profu’ de Vin, Crama Villa Veche, Elite Wine, Deal de Miniș, Crama Andronic și Artisan Winery, într-un demers de promovare a vinurilor din zonă.
Organizatorii vor pune la dispoziția participanților pahare de vin personalizate, disponibile pe baza unei garanții returnabile în valoare de 10 lei.
Evenimentul „Vin la ARED” își propune să aducă împreună comunitatea locală și să promoveze cultura vinului într-un cadru modern și accesibil, contribuind totodată la dezvoltarea scenei culturale din municipiul Arad.
Evenimentul „Vin la ARED” aduce vinuri locale și momente artistice la ARED Active Park