Procurorii DNA Timișoara au efectuat cinci percheziții în județul Arad, într-un dosar privind o presupusă evaziune fiscală de aproximativ trei milioane de euro, comisă prin tranzacții cu autoturisme second-hand aduse din Europa de Vest.
În centrul anchetei se află proprietarii unei firme administrate de doi soți. Potrivit unor surse apropiate investigației, în perioada 2020–2026, societatea ar fi cumpărat peste 3.000 de autoturisme din Europa de Vest, în special din Germania, pe care ulterior le-ar fi revândut în România.
Anchetatorii suspectează că administratorii ar fi întocmit documente de achiziție false, în care erau trecute nume și sume fictive. Valoarea menționată în acte ar fi fost, în unele cazuri, cu până la 40% mai mare decât prețul plătit în realitate pentru mașini. Prin această metodă ar fi fost diminuate artificial obligațiile fiscale datorate statului.
O parte dintre banii obținuți ar fi fost reintrodusă în societate sub forma unor împrumuturi acordate firmei de către cei doi administratori. Ulterior, sumele ar fi fost retrase în numerar și folosite pentru cumpărarea unor case și terenuri.
Suspecții ar fi achiziționat mai multe proprietăți în Arad și Timișoara, inclusiv locuințe situate în cartiere nou construite, pe care le-ar fi revândut ulterior. Anchetatorii verifică dacă aceste tranzacții au fost folosite pentru introducerea în circuitul legal a banilor proveniți din presupusa evaziune fiscală.
În urma celor cinci percheziții, procurorii au ridicat mai multe documente și autoturisme de lux. Printre mașinile vizate de anchetă s-ar afla un Lamborghini Urus, un Porsche 911 Turbo S și un Porsche Taycan Turbo S, fiecare valorând sute de mii de euro.
Autoturismele urmează să fie puse sub sechestru în vederea recuperării prejudiciului, estimat la aproximativ trei milioane de euro. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a eventualelor persoane implicate. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Evaziune fiscală de 3 milioane de euro, la Arad. Mașini de lux ridicate în urma perchezițiilor DNA