EURO 2016: FRANŢA – ALBANIA 2-0 ŞI „LES BLEUS” SUNT ÎN OPTIMI

by Sorin Haut

Reprezentativa de fotbal a Franței a învins cu scorul de 2-0 (0-0) selecționata Albaniei, miercuri seara pe Stade Velodrome din Marsilia, într-o partidă din cadrul Grupei A de la EURO 2016, succes care îi asigură calificarea în optimile de finală ale competiției pe care o găzduiește.
„Les Bleus” au deschis scorul prin atacantul Antoine Griezmann, în ultimul minut al timpului regulamentar de joc, iar apoi și-au majorat avantajul în cel de-al șaselea minut al prelungirilor, prin Dmitri Payet.

Imediat după fluierul de start al meciului, francezii, fără vedeta Paul Pogba, care a rămas pe banca de rezerve, au preluat controlul jocului, iar prima ocazie clară de gol a fost consemnată în minutul 6, când Olivier Giroud a trimis cu capul puțin peste poartă, după o lovitură liberă executată de Dmitri Payet.

Starea proastă a gazonului nu a părut să-i deranjeze pe elevii lui Didier Deschamps, care au mărit presiunea asupra defensivei albaneze, încurajați frenetic de spectatorii aflați în tribune.

Albania a reușit o primă acțiune mai consistentă în minutul 14, însă șutul lui Ermir Lenjani nu a nimerit spațiul porții lui Hugo Lloris.

„Les Bleus” revin în atac, însă nici Anthony Martial, bine lansat de Blaise Mautidi, și nici Payet nu au găsit cele mai bune soluții în careul albanez.

La jumătatea primei reprize, Albania reușește să mai tempereze elanul ofensiv al gazdelor, iar Elseid Hysaj le dă emoții francezilor cu o centrare în careu, balonul deviat ușor de Martial fiind reținut însă de Lloris, înainte ca decarul albanezilor, Armando Sadiku, să mai poată ajunge la minge.

După o nouă ocazie a francezilor, ratată de Giroud (36), finalul de repriză le-a aparținut albanezilor, care au beneficiat de o lovitură liberă în minutul 44, însă Ledian Memushaj a trimit balonul peste poartă, scorul rămânând astfel nemodificat până la pauză.

Francezii au revenit de la vestiare deciși să tranșeze cât mai rapid soarta jocului, iar Deschamps îl aruncă în luptă pe Pogba, dezamăgitor în meciul de deschidere cu România, în locul lui Martial.

Impulsionați de public, „Les Bleus” forțează deschiderea scorului, însă albanezii au fost cei care și-au creat cea mai mare ocazie de gol în debutul reprizei secunde, Memushaj trimițând balonul în bara stângă a porții lui Lloris, după ce a câștigat un duel cu Sagna (min.52)

Reacția francezilor nu s-a lăsat prea mult așteptată, iar Pogba ratează o bună șansă de a marca, două minute mai târziu, pe fondul intensificării presiunii gazdelor la poarta albanezilor.

Elevii lui Deschamps au expediat la rândul lor balonul în bară, prin Giroud, în urma unei centrări foarte bune a lui Evra (min.69). Giroud a fost înlocuit ulterior cu Gignac, fost jucător la Olympique Marseille între 2010 și 2015, a cărui intrare pe gazon a fost cerută insistent de spectatorii de pe Stade Velodrome.

Franța forțează marcarea golului victoriei în finalul jocului și reușește să o facă prin noul intrat Antoine Griezmann, atacantul lui Atletico Madrid, care a fructificat o centrare a lui Rami, în ultimul minut al timpului regulamentar. Elevii lui Deschamps și-au majorat apoi avantajul în cel de-al șaselea minut al prelungirilor, prin Dmitri Payet.

Grație acestui succes, Franța a acumulat 6 puncte în două meciuri disputate și și-a asigurat astfel prezența în optimile de finală ale competiției pe care o găzduiește. „Les Bleus” sunt urmați în clasament de Elveția, cu 4 pct, România, cu 1 pct, și Albania, cu 0 pct. Ultimele meciuri din Grupa A, Elveția — Franța și România — Albania, sunt programate duminică, 19 iunie.
Sursă: AGERPRES

Facebook Comments