Etapa selecțiilor în cadrul  proiectului „Un teatru pentru început de drum” s-a încheiat. Cine este regizorul desemnat

by Andreea Radu

Teatrul Clasic Ioan Slavici” Arad anunță câștigătorul celei de a doua ediții a proiectului „Un teatru pentru început de drum”, proiect care se adresează tinerilor creatori, absolvenți în domeniul Teatrului și Artelor Spectacolului, specializarea Regie de Teatru. Anul acesta, cel care își va transforma propunerea regizorală într-un spectacol prezentat pe scena arădeană este Răzvan Enciu.

Tânărul regizor urmează ca, la începutul săptămânii viitoare, să își aleagă actorii cu care va lucra și să înceapă repetițiile. Vă reamitim că textul propus de noi, în acest proiect, pentru stagiunea 2022 – 2023, este «Escu», de Tudor Mușatescu.” – spune Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic Ioan Slavici” Arad.

Răzvan Enciu este actor și rezigor.  Ca actor, el și-a înscris în CV roluri precum Tipătescu din „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, Falstaff din „Nevestele vesele din Windsor” de William Shakespeare, Simon din „Incendii” de Wajdi Mouawad (spectacol preluat în repertoriul Teatrului Bulandra) sau Miki din „Avioane de hârtie” de Elise Wilk (în regia lui Cristi Juncu), dar și un rol principal în filmul „La drum cu tata”, în regia Ancăi Miruna Lăzărescu.

Anul acesta și-a luat și diploma de regizor, la clasa profesor Theodor-Cristian Popescu, cu spectacolul  „Chip de foc” de Marius von Mayenburg,  spectacol selecționat în cadrul festivalului Theater Networking Talents Craiova 2022. Tot ca regizor, Răzvan Enciu și-a pus semnătura pe spectacolul „Referințele la Dalí mă excită” de José Rivera la Teatrul Arte Dell’Anima.

 

Facebook Comments