Etapă de viteză şi supermoto, pe circuitul Vik Power

by Sorin Haut

Clubul Motorsport Race Management organizează pe circuitul Vik Power din Arad, sâmbătă, 22 iulie, Campionatul Național al României la motociclism viteză pentru juniori – etapa a II-a -, la scutere – runda inaugurală -, dar și Campionatul Naţional de Supermoto juniori și seniori, aflat la a doua ediție.

Piloții vor concura la următoarele clase: Juniori III, Juniori II, SM65, SM85, SOpen, Amatori și Scutere. Antrenamentele libere încep la ora 11, primul start urmând să fie dat la ora 14:00 pentru clasele SM85 și SM65. Urmează apoi manșele scuterelor, juniorilor și amatorilor, iar festivitatea de premiere este programată să înceapă la ora 17.

Pentru această etapă se anunță o participare internațională și vreme bună. Spectatorii au la dispoziție, la circuit, facilități de catering, zone de relaxare și de acces facil în zonele de unde pot să urmărească evoluțiile sportivilor.

Facebook Comments