Etapă complicată pentru echipele arădene, în Liga a III-a

Etapă complicată pentru echipele arădene, în Liga a III-a
Etapa a cincea se anunţă dificilă pentru reprezentantele judeţului nostru în Liga a III-a. În “C4”, seria care ne interesează, Naţional Sebiş evoluează în fieful oltenilor de la CSU Craiova, echipa a doua a prim-divizionarei. Oltenii au un start fulminant de sezon, pierzând doar două puncte în primele patru meciuri, astfel că misiunea sebişenilor se anunţă destul de grea. Totuşi, formaţia pregătită de Alin Chiţa are moral după victoria cu Lipova şi speră să continue seria pozitivă din campionat. O deplasare la fel de complicată are şi Gloria Cermei, echipă care se deplasează în fieful uneia dintre candidatele la promovare, Şcolar Reşiţa. Trupa tandemului Anca - Nagy a dat primele semne de slăbiciune chiar runda trecută, când a pierdut acasă cu Ghiroda, obiectivul fiind acum de a recupera ceva din deplasare. Cel mai accesibil meci, dintre echipele arădene, îl are nou promovata Şoimii Lipova, care va primi tot sâmbătă, pe arena din Pâncota, vizita celor de la Internaţional Băleşti. Echipa pregătită de Flavius Sabău trebuie să câştige şi să se îndepărteze de zona fierbinte a subsolului, de acolo de unde e greu de evadat. Liga a III-a, seria 4, etapa a 5-a: Millenium Giarmata - Cetate Deva, vineri, ora 17 Becicherecu Mic - CN Timişoara, vineri, ora 17 ACS Şirineasa - ACSO Filiaşi, sâmbătă, ora 17 Şoimii Lipova - Internaţional Băleşti, sâmbătă, ora 17 CSU 2 Craiova - Naţional Sebiş, sâmbătă, ora 17 ACS Ghiroda - Hermannstadt 2 Sibiu, sâmbătă, ora 17 Şcolar Reşiţa - Lunca Teuz Cermei, sâmbătă, ora 17 CSM Lugoj stă. Clasament 1.ACS Şirineasa 4 4 0 0 8-1 12 2.CSU 2 Craiova 4 3 1 0 6-1 10 3.ACS Ghiroda 4 2 1 1 13-7 7 4.ACSO Filiaşi 3 2 1 0 4-0 7 5.Naţional Sebiş 4 2 1 1 7-5 7 6.Şcolar Reşiţa 3 2 0 1 9-2 6 7.CSM Lugoj 4 1 3 0 6-5 6 8.Cetate Deva 4 1 2 1 7-7 5 9.Lunca Teuz Cermei 4 1 1 2 7-8 4 10.Şoimii Lipova 4 1 1 2 5-6 4 11.Inter Băleşti 4 1 0 3 5-7 3 12.CN Timişoara 3 1 0 2 3-5 3 13.Hermannstadt 2 4 1 0 3 3-9 3 14.Giarmata 4 0 1 3 3-9 1 15.Becicherecu Mic 3 0 0 3 1-15 0