18 aprilie 1945 este data de la care a început cea mai frumoasă poveste a Aradului. Baronul Francisc Neuman ne-a lăsat o moștenire de neprețuit, apreciată și iubită de generații întregi de opt decenii. Mai mult decât un club de fotbal, UTA este o stare de spirit și bineînțeles cel mai de preț brand al orașului. De șase ori campioană a României și dublă câștigătoare a Cupei României, Bătrâna Doamnă tânjește după vremurile de glorie de altădată, când marii ei fotbaliști o duceau și sub reflectoarele Europei. Sărbătoarea aniversării de 80 de ani nu putea fi completă fără un meci pe Arena Francisc Neuman. Așadar, UTA joacă astăzi de ziua sa, la a 80-a bornă și se anunță sărbătoare la Arad la meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, programat de la ora 20. Suporterii au pregătit o coregrafie spectaculoasă, iar fotbaliștii vor îmbrăca tricoul aniversar cu logo-ul 80. Va trebui să fie însă și cu happy-end, căci situația echipei este critică în continuare. UTA se află la doar un punct peste linia locurilor de baraj din SuperLiga și își dorește să aniverseze cu victorie înainte de Paște, pentru ca sărbătoarea să fie cu adevărat reușită.
„Aș vrea să participăm la sărbătoare după meci. Înainte e cu foștii fotbaliști care au jucat aici, care au făcut istoria acestui club sau evocarea celor care nu mai sunt. Mă aștept la un stadion plin, acum e vorba de o sărbătoare, nu de echipă. Sunt 80 de ani de istorie, dacă într-adevăr iubești clubul ăsta și l-ai susținut și îl susții, trebuie să fii prezent. Nu trebuie să te mai intereseze situația în clasament, nu trebuie să te intereseze cine joacă, cine e antrenor, trebuie să participi, prin asta îți arăți și respectul și mândria de a fi din Arad”, afirmă Mircea Rednic.
Conducerea UTA-ei are și ea o inițiativă pentru meciul aniversar de astăzi și vine cu un mesaj pentru public:
”Dragi utiști,Vă invităm ca în minutul 19 și 45 de secunde al meciului UTA – Sepsi să ne ridicăm cu toții în picioare și să-i aplaudăm din toată inima noastră pe toți cei care au fost, sunt și vor fi parte din familia UTA!În memoria baronului, pentru conducătorii, antrenorii, jucătorii și suporterii care au scris istoria acestui club cu tot sufletul lor. Pentru cei care nu mai sunt, dar care trăiesc prin noi, în fiecare meci, în fiecare bătaie de inimă alb-roșie, pentru cei care iubim acum acest club și pentru toți cei care ne vor duce numele, iubirea și visul mai departe.