Este oficial: Simona Halep nu poate juca la US Open și va dispărea din clasamentul mondial!

by Sorin Haut

Organizatorii turneului US Open au anunțat, în mod oficial, că Simona Halep (31 de ani, numărul 1140 WTA) nu va participa la ediția din acest an a competiției din Statele Unite ale Americii. Ea este în continuare suspendată după ce a fost prinsă dopată cu roxadustat chiar la US Open, anul trecut. Halep ar fi putut evolua la turneul american dacă tribunalul independent Sports Resolutions ar fi dat un verdict favorabil până luni, 21 august, cu o săptămână înainte ca turneul să ia start. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar românca nu va juca la US Open, lucru confirmat în această noapte chiar de către organizatori. „Potrivit regulamentului de Grand Slam, Simona Halep a fost retrasă automat din cauza suspendării temporare, în momentul tragerii la sorți pentru meciurile din calificări. Taylor Townsend ajunge pe tabloul principal”, se arată într-un comunicat postat de cei de la US Open, pe site-ul oficial. 

Nevoită să o ia de la zero, cu participări la turnee WTA doar pe bază de invitații

Simona Halep nu a mai jucat de aproape un an, de pe 29 august 2022. Între timp, aceasta s-a prăbușit în clasamentul WTA. În cea mai recentă actualizare, de luni, 21 august, constănțeanca a coborât până pe poziția  1140! Dar veștile proaste nu se vor opri aici. La finalul US Open 2023, dubla campioană de Grand Slam va dispărea complet din clasament, pentru că va rămâne fără niciun punct! Indiferent de verdictul pe care îl va primi, va fi nevoită să o ia de la zero. Va putea participa în competițiile WTA doar prin intermediul unor invitații primite din partea organizatorilor!

Facebook Comments