Norocul nu a fost de partea fetelor de la FCC Baschet Arad, la tragerea la sorţi organizată astăzi de Federaţie, pentru desemnarea celei de-a patra echipe calificate la turneul final al Cupei României. Chiar dacă au de partea lor regulamentul competiţiei, votat în Consiliul Director şi necontestat ulterior de vreun club, oficialii de la Bucureşti nu au nicio scuză pentru această prevedere gen “loz în plic”, de a trimite o echipă în Final Four pe bază de…noroc sau ghinion. Aşadar, din urnă a fost extrasă Agronomia, cealaltă echipă clasată pe locul 2 la turneele preliminare. Bucureştencele au participat în grupa de la Satu Mare, unde au avut parte până la urmă de doar două adversare, în vreme ce “galben-albastrele” au jucat la Bucureşti împotriva a trei echipe, în grupa B, terminând tot pe locul 2. Vă reamintim că Aradul a trimis pe adresa Federaţiei o propunere pentru disputarea unui meci de baraj cu Agronomia, în vederea respectării meritului sportiv, solicitare care însă a fost respinsă.
Agronomia se alătură lui Sepsi, Satu Mare şi „U” Cluj, în Final 4
Pe de altă parte, FRB a considerat oportun să modifice regulile după startul competițiilor în destule alte ocazii. Inclusiv în acest an a decis să permită celor de la Universitatea Cluj și CSM Alexandria să participe în cupă, deși au cerut acest lucru după încheierea termenului de înscriere și au fost adăugate grupelor după tragerea inițială. Iată că înfrângerea cu Clujul, din meciul inaugural al stagiunii din baschetul românesc, i-a fost fatală echipei arădene, ghinionistă apoi la tragerea la sorţi. Astfel, la Final Four-ul de anul viitor sunt calificate deţinătoarea „en-titre” a trofeului, Sepsi Sfântu Gheorghe, CSM Satu Mare, Universitatea Cluj şi Agronomia Bucureşti. Celor de la FCC Baschet Arad le mai rămâne doar campionatul, unde Sepsi porneşte din nou din postură de mare favorită la titlu.