Eşec scontat, în faţa liderului: Dunărea Călăraşi – UTA 2-1

by Sorin Haut

UTA nu a reuşit să furnizeze surpriza la Călăraşi, în fieful liderului Dunărea şi contabilizează prima înfrângere, cu Ionuţ Popa la cârmă. Gazdele s-au impus cu scorul de 2-1, după un meci destul de încâlcit, cu puţine faze de poartă, în care arădenii au ratat un penalty la 1-0. Scorul primei reprize nu a reflectat chiar ceea ce s-a întâmplat pe teren, UTA oferind, pe alocuri, o replică curajoasă şi dârză liderului. Doar că problemele mari din apărare, în special pe flancul drept (n.n. Manea a fost suspendat), de unde au venit şi centrările de gol ale gazdelor, au adus în dreptul Dunării un 2-0 nesperat după primele 45 de minute, practic la singurele faze periculoase la poarta lui Bodea. Scorul a fost deschis în minutul 11, atunci când Lazăr a fost întors pe toate feţele de Rus, iar centrarea acestuia, în 5 metri, nu avea cum să nu fie fructificată de Vali Alexandru, care nemarcat, a înscris în poarta goală. Petra, Hlistei şi Buia, în minutele 17, 21 şi 24, au dat o replică solidă, cu şuturi periculoase, care şi-au ratat de puţin ţinta.
Hlistei, penalty ratat şi eliminare
A venit, apoi, faza din minutul 31, când centralul Rusandu a indicat punctul cu var, după ce Buia a fost jenat în careu de Dobrosavlevici. Penalty-ul a fost executat slab de Hlistei, care a şutat pe lângă poartă şi UTA rata momentul psihologic al confruntării. Visătoarea defensivă arădeană a cedat din nou, cu un minut înainte de pauză, cu o centrare venită tot după partea stângă a atacului formaţiei lui Dan Alexa, expediată de Tomozei. În urma unor erori în lanţ ale apărătorilor roş-albi, ex-utistul Cipri Rus a marcat cu un şut din întoacere, de la 8 metri şi era 2-0. Doar cu veteranul Curtuiuş în atac şi cu Buia, înlocuit în minutul 65, Bătrâna Doamnă a măcinat în gol, iar Vali Alexandru putea face după exact o oră de joc scor de forfait, în urma unui corner executat de Stoica, mingea trimisă cu capul de atacantul Dunării fiind respinsă cu un reflex salvator de Bodea.
Prea puţin pentru o surpriză
A venit, însă, minutul 75, atunci când Curtuiuş le-a luat faţa lui Lungu şi Manole şi a marcat de la colţul scurt, în urma unei centrări de pe stânga a lui Hlistei. Călăraşiul a fragmentat mult jocul şi a tras de timp pe final, iar UTA nu a mai avut puterea să revină pe tabelă, la fel ca în disputele cu Baloteşti, Afumaţi şi Mioveni. Hlistei a fost eliminat în prelungiri pentru al doilea galben, iar Dunărea s-a impus cu 2-1. Ionuţ Popa a început meciul de astăzi, din epilogul etapei a 27-a, în formula: Bodea – D.Lazăr, Markovic, Roşca, Prună (88 Toma) – Tănase, Petra – Stahl (71 Sorato), Buia (66 Jorza), Hlistei – Curtuiuş (cpt.). UTA coboară două poziţii în Liga a II-a, până pe locul 12, dar tot la patru puncte peste linia retrogradării. Roş-albii vor lua etapa viitoare, de Paşte, trei puncte fără joc, ca urmare a retragerii din campionat a Olimpiei, astfel că ar mai putea urca în ierarhia eşalonului secund.

Facebook Comments