Eșec pe linie al Guvernului Cîțu: Comisia Europeană ne refuză proiectele de irigații și conectarea unor localități la gaze naturale

by Adrian Pavel

Comisia Europeană nu este de acord cu proiectul în valoare de 600 de milioane de euro privind conectarea unor localități la gaze naturale, din Planul Național de Redresare și Reziliență, scrie digi24.ro

Anunțul a fost făcut de Ludovic Orban, după ședința Biroului Executiv Național, în care liberalii s-au arătat nemulțumiți de negocierile purtate la Bruxelles. La finalul ședinței, Orban a spus că „sunt chestiuni tehnice care pot fi soluționate”. Comisia a respins, de asemenea, și proiectul Guvernului care prevede alocarea unor fonduri  în valoare de 2,5 miliarde de euro din PNRR pentru irigații. În total, propunerea de alocare din PNRR pentru reţeaua de apă şi canalizare, sisteme de irigaţii şi dezvoltarea reţelei de gaze ar fi de 4,6 mld. de euro. Comisia Europeană a avut observații și în legătură cu cele 4,5 miliarde de euro pentru transportul rutier şi autostrăzi.

Întrebat săptămâna trecută dacă mai sunt și alte proiecte unde Comisia are observații, ministrul Fondurilor Europene a precizat că este un proces de negociere și că nu vrea să dea detalii. „Nimic nu este oficial. Nu sunt singurele domenii pe care Comisia a avut observații. Nu vă mai pot spune pe ce, pentru că suntem într-o negociere”, a declarat ministrul, după ce a explicat de ce Comisia nu este de acord cu alocarea fondurilor pentru irigații și de ce sunt observații în legătură cu infrstructura rutieră: „România este o țară care propune o alocare foarte mare pentru transportul rutier. Comisia crede că este o alocare prea mare. Noi ne menținem punctul de vedere că este o alocare necesară. Este un element de diferență în legătură cu impactul asupra mediului. Facem o analiză”.

Președintele PNL Ludovic Orban a anunțat luni că sunt „rezerve” ale Comisiei și în legătură cu racordarea la rețelele de gaze naturale a sute de localități.

„În anumite puncte au existat rezerve. Sunt discuții legate de cele 600 de milioane pentru înființarea de distribuție de gaz unde au existat discuții tehnice care trebuie clarificate, privitoare la folosirea hidrogenului în aceste rețele de gaz. Sunt chestiuni tehnice care pot fi soluționate. (…) Trebuie să convingem că aceste proiecte tehnice pe care le propunem nu afectează mediul”, a declarat președintele PNL.

Facebook Comments