Un bărbat a căzut victimă unei escrocherii elaborate, după ce a fost convins să contracteze un credit bancar de peste 50.000 de lei și să transfere întreaga sumă unor persoane care s-au dat drept procurori DIICOT și funcționari bancari. Cazul este anchetat de polițiști, care atrag din nou atenția asupra metodelor tot mai sofisticate folosite de escroci.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, înșelăciunea a fost comisă prin mijloace de comunicare la distanță. Victima a fost contactată telefonic de mai multe persoane care au pretins că sunt lucrători ai DIICOT și reprezentanți ai unor bănci, reușind să creeze un scenariu menit să inducă panică și să forțeze o reacție rapidă.
Escrocii i-au spus bărbatului, în vârstă de 37 de ani, că identitatea sa ar fi fost furată și folosită de o persoană necunoscută. Sub pretextul că este nevoie de o verificare urgentă pentru identificarea autorului, aceștia l-au convins că trebuie să contracteze un credit bancar și să transfere suma obținută în conturi „securizate”.
Pentru a pune presiune suplimentară, falșii procurori și funcționari bancari l-au amenințat că, în cazul în care nu cooperează, nu va mai fi eligibil pentru viitoare finanțări, cardul bancar personal îi va fi anulat, iar autoritățile române îi vor stabili un prejudiciu pe care va fi obligat să îl suporte.
Aflați în contact permanent cu victima, autorii au reușit să o determine, chiar în aceeași zi, să solicite un credit bancar în valoare de peste 50.000 de lei. Ulterior, bărbatul a transferat banii în mai multe conturi, folosind un ATM de criptomonede, fără să își dea seama că este victima unei înșelăciuni.
Reprezentanții IPJ atrag atenția că, în ciuda campaniilor de informare și a mesajelor preventive transmise publicului, astfel de fraude continuă să facă victime. Polițiștii recomandă cetățenilor să nu ofere date personale sau bancare prin telefon și să verifice orice solicitare care implică transferuri de bani, mai ales atunci când apelanții invocă instituții ale statului.
Escrocherie de proporții: a luat un credit de 50.000 de lei și a transferat banii unor falși procurori DIICOT