EROII NEAMULUI ROMANESC, COMEMORATI IN ABSENTA LIDERILOR ADMINISTRATIEI LOCALE!

by Sida Voicu

Eroii neamului au fost comemoraţi astăzi şi la Arad cu prilejul sărbătorii Înălţării Domnului. În organizarea Prefecturii, Arhiepiscopiei, Centrului Militar şi a altor instituţii a avut loc o serie de ceremonii comemorative care au debutat la Catedrala Ortodoxă Veche cu o slujbă religioasă şi cu depunerea unor jerbe în curtea Catedralei. A urmat o ceremonie la Monumentul revoluţionarilor din faţa Palatului Administrativ, iar apoi oficialităţile s-au deplasat în Piaţa Avram Iancu unde au asistat la o defilare a batalionului din Cetate şi la un moment cultural susţinut de elevi ai Şcolii Gimnaziale nr. 5 Arad. Ultima ceremonie a avut loc la Cimiturul Pomenirea, aici şi în cele două pieţe din centru organizându-se ceremonii pentru depunerea coroanelor de flori la monumentele Eroilor Revoluţiei şi Eroilor Neamului. La ceremnonii au fost prezenţi Prefectul Cosmin Pribac, Subprefectul Radu Stoian, şefi ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne şi ale MAPN, revoluţionari, veterani, reprezentanţi ai univeristăţilor arădene, ai unor partide şi asociaţii. Au lipsit, pentru prima oară în ultimii doi ani, reprezentanţii de la vârful administraţiei locale arădene: Primăria Municipiului şi Consiliul Judeţean. Dacă până acum cele două instituţii erau reprezentate de cel puţin un viceprimar sau vicepreşedinte, astăzi au fost prezenţi doar câţiva foşti consilieri sau simpli angajaţi!

Facebook Comments