ELEVII SOLICITA PEDEPSE DRASTICE PENTRU CEI CARE STRANG BANI PENTRU FONDUL SCOLII

by Cosmin Mihuta

Consiliul National al Elevilor (CNE) si Asociatia Elevilor din Constanta (AEC) solicita Parlamentului Romaniei si Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice modificarea legislatiei in vigoare, in sensul introducerii unor norme coercitive, prin care sa fie sanctionata solicitarea si oferirea de sume de bani, aferente asa-zisului „fond al scolii“.
Principiul gratuitatii invatamantului de stat este consacrat de prima teza a articolului 32, alineatul (4) din Constitutia Romaniei, acesta fiind reiterat si in Legea educatiei nationale, la articolul 9, alineatul (3). Din pacate, unitatile de invatamant sunt nevoite, de cele mai multe ori, sa ceara acesti bani elevilor, pentru a acoperi lipsa finantarii complementare din partea autoritatilor locale, refuzul acordarii acestui tip de finantare, din care, conform legii educatiei, trebuie realizate investitii in scolii, asigurata paza s.a., fiind, din nefericire, o practica comuna in randul unitatilor administrativ-teritoriale.
„Fondul scolii a devenit o practica cutumiara in randul societatii romanesti, acordarea acestuia avandu-si originile in perioada comunista si perpetuandu-se si in epoca post-decembrista, in mentalul colectiv al comunitatii intrand faptul ca acest lucru este normal. CNE si AEC considera ca aceasta practica poate fi oprita doar prin introducere unor prevederi, prin care sa poata fi sanctionati drastic toti cei care pretind sau ofera fondul scolii. De asemenea, concomitent cu introducerea sanctiunilor pentru colectarea fondului scolii, suntem de parere ca art. 103 din legea educatiei trebuie modificat, in sensul in care finantarea complementara sa devina obligatorie, in prezent norma fiind permisiva, iar autoritatile locale luand decizia, de cele mai multe ori, sa nu acorde aceste sume de bani. Totodata, solicitam Ministerului Educatiei, Asociatiei Municipiilor din Romania (AMR), Asociatiei Oraselor din Romania (AOR), precum si Asociatiei Comunelor din Romania (ACR), sa faca presiuni pe langa conducerea unitatilor administrativ-teritoriale, in vederea acordarii unei finantari complementare corespunzatoare unitatilor de invatamant din raza acestora“, se arată într-un comunicat al celor două asociaţii.

„Invatamantul este conform legii gratuit, insa cu totii stim foarte bine ca asemeni multor altor prevederi ce au legatura cu educatia, foarte putine scoli respecta acest lucru. Nu putem nega faptul ca radacina problemei este la unitatile administrativ-teritorie care refuza sa acorde finantare complementara pentru a asigura buna functionare a scolilor si inerent nu admit faptul ca educatia ar trebui sa fie o prioritate. Cercul vicios se continua cu scolile, cele care se eludeaza de orice raspundere, dispunand colectarea fondului scolii prin ceea ce ei numesc cotizatia (voluntara) la asociatia de parinti. Evident, in acest mod banii cheltuiti nu vor respecta legea achizitiilor publice, scoala comandand bunuri prin asociatie. Acesta cotizatie voluntara naste insa controverse, cei care refuza sa o plateasca cu toata presiunea de grup fiind sanctionati in diferite feluri“, a declarat Horia-Serban Onita, presedintele Consiliului National al Elevilor.

„Statul va refuza sa acorde o finantare corespunzatoare sistemului de invatamant, atata timp cat va sti ca elevii si parintii sunt dispusi sa cotizeze cu fonduri suplimentare, pentru a beneficia de conditii decente, imperioase pentru derularea unui proces educational de calitate. Atat elevii, cat si parintii acestora, isi doresc conditii optime de invatare. Dar, solutia nu este sa cotizam cu bani catre unitatile de invatamant. Intreaga comunitate scolara trebuie sa faca presiuni pe langa autoritatile locale pentru acordarea unei finantari complementare corespunzatoare. Din pacate, fondul scolii a devenit o practica comuna in randul elevilor, parintilor si profesorilor. De aceea, singurul de mod de stoparea a acestui fenomen este introducerea unor sanctiuni“ a declarat Constantin-Alexandru Manda, presedintele Asociatiei Elevilor din Constanta.

Facebook Comments