Elevii care au împlinit 16 ani se pot angaja legal cu jumătate de normă

by Andreea Radu

Elevii care au împlinit 16 ani se pot angaja cu jumătate de normă. Atât elevii, cât și companiile angajatoare vor avea beneficii. Proiectul vizează integrarea tinerilor în câmpul muncii. Elevii care au împlinit 16 ani se vor putea angaja legal cu jumătate de normă, asta prevede un amendament al PSD care vrea să-i încurajeze pe tineri să meargă la muncă. Amendamentul care a fost depus la legile educației a fost adoptat de Comisia de învățământ din Camera Deputaților, scrie antena3.ro.
Atât elevii care se vor angaja, cât și companiile angajatoare vor avea mai multe beneficii. În cazul elevilor, munca lor ar putea fi echivalată cu instruirea practică. În plus, firmele în care elevii vor face stagiile de practică le pot acorda acestora și burse.
„Noi, ca mediu de afaceri, am susținut întotdeauna că tinerii ar trebui să facă mai multă practică și cred că de la 16 ani e suficient ca ei să poată face acest lucru chiar și plătit, sub formă de bursă sau salariu”, a declarat Dragoș Anastasiu, antreprenor.
„Toți tinerii ar trebui să descopere ceea ce iubesc și să facă ceea ce le place, iar faptul că sunt plătiți nu ar trebuie să fie principalul scop al lor, ci faptul că descoperă lucruri pe care le pot face ulterior în viață. Faptul că pot încerca mai multe domenii de activitate și să mai fie și plătiți este o motivație destul de mare.
Ducem lipsă și din punct de vedere numeric și din punct de vedere calitativ. Nu va rezolva doar această măsură problema noastră de resursă umană, care este o problemă gravă în țară. Totuși, este un pas în direcția bună, iar dacă antreprenorii vor lua în calcul să facă acest lucru, sigur va ajuta”, a mai adăugat Dragoș Anastasiu.

Facebook Comments