ELENA BASESCU A AJUNS LA SPITAL, DUPA CE A FOST IMPLICATA INTR-UN ACCIDENT RUTIER

by Florian Popa

Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, Elena, a fost implicată într-un accident rutier în Piaţa Charles de Gaulle din Bucureşti, aceasta mergând la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru investigaţii.

Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, Elena, nu prezintă probleme de evoluţie a sarcinii, după accidentul rutier în care a fost implicată marţi după-amiază, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Spitalului Universitar Bucureşti.

Potrivit surselor citate, Elena Băsescu a fost adusă de un echipaj SMURD la Spitalul Universitar, unde, în urma investigaţiilor, medicii au concluzionat că pacienta nu are probleme de sănătate în urma accidentului, inclusiv în ceea ce priveşte evoluţia sarcinii.

Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu este însărcinată în luna a cincea.

Accidentul a avut loc în jurul orei 14.30, în zona Pieţei Charles de Gaulle, după ce un bărbat aflat la volanul unui autoturism de teren nu ar fi cedat trecerea şi s-a ciocnit cu maşina condusă de Elena Băsescu, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliţie.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments