Efective impresionante ale polițiștilor pe străzi, de 1 Decembrie

by Adrian Pavel

În perioada 30 noiembrie – 4 decembrie a.c., aproximativ 100 de polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale și de la la alte structuri vor fi în stradă, suplimentar față de efectivele zilnice, în zilele minivacanței, la evenimentele cultural-artistice și la lăcașele de cult, pentru a preveni orice eveniment care ar putea perturba ordinea și liniștea publică, precum și pe șosele, pentru fluidizarea traficului și prevenirea accidentelor rutiere.

PENTRU PREVENIREA EVENIMENTELOR NEGATIVE,

I.P.J. ARAD VĂ RECOMANDĂ:

  • Nu oferiți informații necunoscuților despre bunurile pe care le dețineți în imobilul în care locuiți sau despre vecini;

  • Nu comunicați date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe rețele de socializare. Discutați aceste aspecte doar cu cei în care puteți avea încredere;

  • Nu postați pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că dețineți în casă bunuri de valoare;

  • Nu lăsați deschise geamuri, terase sau balcoane care ar putea facilita accesul în locuință;

  • Dacă alegeți să participați la manifestări cultural-artistice, evitați conflictele, iar dacă în preajma dumneavoastră sunt persoane cu un comportament sau atitudine agresivă, nu încercați să interveniți pentru a le opri. Cereți sprijinul celui mai apropiat polițist sau sunați la 112;

  • Sunt interzise cu desăvârșire orice obiecte care produc zgomot!!! (exemplu: petardele); articole care sunt permise comercializării, de societățile comerciale autorizate, sunt steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc, sateliţi pocnitori de Crăciun şi pentru petreceri, focuri, chibrituri şi beţişoare bengale, șerpi, minipocnitori cu confetti, granule scânteietoare. Achiziționarea acestora este permisă doar persoanelor care au împlinit 16 ani, și doar de la comercianții autorizați;

  • Evitați, pe cât posibil, să aveți asupra dumneavoastră sume mari de bani. Doamnelor le recomandăm să fie atente la genţi/poşete, iar domnilor să păstreze  portofelul în buzunarul interior de la piept al hainei;

  • Folosiți locurile de parcare special amenajate și nu lăsați în vehicul, la vedere, bunuri de valoare (telefoane mobile, tablete, dispozitive GPS, camere de filmat, laptopuri, portmonee, poșete), chiar dacă lipsiți pentru scurt timp;

  • Nu lăsați la vedere (sau în torpedou) documente personale sau ale autoturismului;

  • Asigurați-vă că portierele s-au închis atunci când părăsiți mașina și acționați închiderea centralizată;

  • Atunci când vă însoţesc copiii, nu îi lăsaţi nesupravegheaţi, învăţaţi-i că au voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă; de asemenea, învăţaţi-i cum să reacţioneze în situaţia în care se rătăcesc, asiguraţi-vă că aceştia cunosc numele complet al părinţilor, numărul de telefon, precum şi adresa acestora;

  • Dacă alegeți să plecați din localitate, nu porniţi obosiţi la drum, folosiţi centura de siguranţă şi, când e cazul, scaunul pentru copii. Ţineţi în maşină vestă, triunghiuri reflectorizante, extinctor şi trusă de prim-ajutor, și asigurați-vă că aveți la Dvs. documentele personale și ale autoturismului, cu verificarea tehnică valabilă;

  • Interesați-vă despre starea vremii din localitatea de destinație, stabiliți cu exactitate traseul, verificați starea autoturismului cu care vă deplasați și echipați-vă autoturismul cu anvelope de iarnă, dacă nu ați făcut-o deja;

  • În stațiile PECO, nu lăsați autoturismul neasigurat în timpul achitării contravalorii combustibilului;

  • Respectați regulile de circulație rutieră și recomandările polițiștilor.

Facebook Comments