Edi Iordănescu laudă UTA: „O echipă ambiţioasă, care vine după un fond bun de rezultate”

by Sorin Haut

Edward Iordănescu a vorbit puţin, după victoria categorică asupra Argeşului şi despre următoarea adversară, UTA, echipă  pe care a lăudat-o pentru parcursul său pozitiv de până acum: „Sunt trei jocuri fără gol primit. Sunt mândru de băieți, am produs foarte multe momente bune, mă bucură momentul. Echipa are capacitatea să joace un fotbal cu calitate, a făcut performanță, nu contează mijloacele. Încercăm să lucrăm foarte mult la un joc ofensiv, pozițional. Îmi doresc să înmulțim momentele bune. Ne așteaptă o deplasare foarte grea la UTA, o echipă foarte ambițioasă, care vine după un fond bun de rezultate și trebuie să aducem trei puncte și de acolo”, a punctat tehnicianul clujenilor. Plecat de la Al Shabab, portarul Giedrius Arlauskis a revenit în Gruia și l-ar putea trimite pe bancă pe Cristi Bălgrădean chiar de la meciul de sâmbătă, contra fostei sale echipe.

Bălgrădean revine la Arad, în faţa UTA-ei, dar ar putea sta pe bancă

Bălgrădean a fost crescut de Atletico și UTA și și-ar fi dorit să joace din nou la Arad, cu toate că şanse sunt, mai ales că lituanianul are nevoie totuşi de timp pentru a pretinde tricou de titular:  „Arlauskis un portar extrem de valoros,  care a făcut performanță la acest club. <<Pufi>> a avut o perioadă foarte bună de când am venit eu, după care s-a accidentat, a avut două meciuri mai puțin fericite și nu este pe o traiectorie foarte bună”, spunea Iordănescu după meciul cu Argeșul, lăsând aşadar mister asupra opţiunii sale pentru poartă, la meciul cu UTA.

Facebook Comments