Produsul Intern Brut al României s-a menținut la același nivel în trimestrul al doilea din 2026 comparativ cu primele trei luni ale anului, în termeni reali, potrivit datelor semnal publicate vineri de Institutul Național de Statistică.
Față de trimestrul II din 2025, PIB-ul României a înregistrat o scădere de 0,4% pe seria brută. Pe seria ajustată sezonier, diminuarea a fost de 2%.
Datele INS arată că, în primul semestru al anului 2026, economia României a înregistrat o scădere de 0,8% față de perioada similară din 2025, pe seria brută. Pe seria ajustată sezonier, declinul a fost de 1,6%.
INS precizează că datele au fost recalculare ca urmare a includerii noii valori pentru trimestrul II 2026. Seria ajustată sezonier a fost astfel revizuită pentru a reflecta efectul noii observații statistice.
În urma recalculării, rezultatul pentru trimestrul I 2025 față de trimestrul IV 2024 a fost revizuit de la 99,7% la 99,6%, iar pentru trimestrul II 2025 față de trimestrul I 2025, de la 100,8% la 100,9%.
Rezultatele pentru trimestrul III 2025 și trimestrul IV 2025 nu au fost modificate, indicii rămânând la 100%, respectiv 98,1%.
Pentru primul trimestru din 2026, comparativ cu trimestrul IV 2025, rezultatul a fost revizuit de la 100% la 99,9%.
Institutul Național de Statistică subliniază că seriile ajustate sezonier sunt recalculate trimestrial, în conformitate cu practica europeană.
Economia României a stagnat în trimestrul II din 2026. PIB-ul a scăzut cu 0,4% față de aceeași perioadă din 2025