FCSB și CFR Cluj și-au aflat posibilele adversare din play-off-ul competiției de fotbal Europa League, potrivit tragerii la sorți efectuate la Nyon. FCSB, în cazul în care va trece în turul al doilea de campioana Kosovo, FC Drita, va juca în play-off cu echipa scoțiană Aberdeen FC, primul meci fiind programat în deplasare, pe 21 august, iar revanșa la București, pe 28 august.
CFR Cluj, dacă va elimina echipa portugheză Sporting Braga, va juca în play-off contra câștigătoarei dintre Lincoln Red Imps FC (Gibraltar) și FC Noah (Armenia), primul meci fiind programat în deplasare.
În turul al treilea preliminar, FCSB va juca prima manșă cu FC Drita pe Arena Națională din București, în data de 7 august (ora 21:30), iar manșa secundă va avea loc pe 14 august, pe Stadionul ”Fadil Vokrri” din Prishtina (21:00).
În turul al treilea preliminar, CFR va juca primul meci cu portughezii pe 7 august, pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca (ora 20:30). Manșa secundă se va juca în data de 14 august, pe Estadio Municipal din Braga (de al ora 21:30).
FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova și-au aflat potențialele adversare și din play-off-ul Conference League.
Dacă va trece de echipa slovacă Spartak Trnava, Universitatea Craiova va juca în play-off cu învingătoarea dintre Viking Stavanger (Norvegia) și Istanbul Bașakșehir FK (Turcia), urmând să dispute primul meci în deplasare, pe 21 august, iar manșa secundă în Bănie, pe 28 august.
În turul al treilea preliminar al Conference League, Universitatea va juca meciul din prima manșă pe 7 august, pe Stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova (de la ora 21:30). Manșa secundă va fi găzduită de Stadionul Antona Malatinskeho din Trnava, pe 14 august (de la ora 21:30).
FCSB, dacă va fi eliminată de FC Drita (Kosovo) din Europa League, va juca în play-off-ul Conference League cu câștigătoarea dintre FC Differdange 03 (Luxemburg) și FCI Levadia Tallinn (Estonia), primul meci fiind programat pe teren propriu.
În cazul în care ca fi eliminată de Sporting Braga din Europa League, CFR va juca în play-off-ul Conference League cu câștigătoarea dintre BK Haecken (Suedia) și SK Brann Bergen (Norvegia), primul meci fiind programat în deplasare.
(agerpres)