Echipa tinerilor ALDE, prezentă la Gala Premiilor TLDE de la Bucuresti

by Andreea Radu

Sub egida ”România împreună, 100 de ani și de acum înainte”, Duminica, 20 Mai, s-a desfășurat la Palatul Parlamentului, Sala Alexandru Ioan Cuza, prima Gală a Premiilor Tineretului Alianței Liberalilor și Democraților, la care au participat peste 1.300 de reprezentanți ai TLDE.

Președintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, Daniel Chițoiu, secretarul general ALDE, Grațiela Gavrilescu, viceprim-ministru și ministrul Mediului, Teodor Meleșcanu – ministrul de Externe, Viorel Ilie – ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Anton Anton – ministrul Energiei, deputatul Andrei Gerea, deputatul Steluța Cătăniciu, deputatul Toma Petcu, deputatul Marian Cucșa, deputatul Varujan Vosganian, deputatul Ion Cupă, viceprimarul Capitalei Tomnița Florescu, alături de numeroși alți reprezentanți în administrația locală și centrală au participat la Gala premiilor TLDE. Ei și-au exprimat astfel susținerea acordată tinerilor liberali, liderii marcanți urcând rând pe rând pe scenă pentru a înmâna premiile celor aleși câștigători dintre nominalizările filialelor. Cu această ocazie a fost lansat și Imnul TLDE, aplaudat la scenă deschisă de toți cei prezenți.

Încă din prima ediție a acestui eveniment a fost apreciată strategia promovării organizațiilor și tinerilor liberali potrivit unor criterii esențiale: meritocrație, competitivitate, libera inițiativă.

Fiind un moment special pentru tinerii din ALDE, Claudiu Catana, președintele Tineretului Alianței Liberalilor și Democraților i-a înmânat președintelui ALDE, domnului Călin Popescu-Tăriceanu, un premiu special din partea tinerilor liberali care militează pentru valorile liberale, pentru drepturile și libertățile cetățenilor, pentru un stat democrat puternic.

“Vreau sa le multumesc colegilor mei,membrilor de partid care m-au urmat la Bucuresti,unde impreuna am asistat la un eveniment super reusit.As vrea sa mai adaug un singur lucru, dupa cum este mentionat si mai sus criteriile principale pentru a creste sanatos ca un adevarat tanar liberal si democrat sunt meritocratia,competitivitatea si libera initiativa, de aceea as vrea sa ma adresez tinerilor care se regasesc si considera ca au aceste calitati,si as vrea sa le spun ca sunt bineveniti in comunitatea noastra si ii astept sa facem impreuna lucruri mari,de care parintii si bunicii nostri sa fie mandri!” – a declarat Ucu Dima Virgil Silviu , Presedintele Organizatiei Judetene de Tineret ALDE Arad.

Facebook Comments