Echipa de junioare a CSM Arad este vicecampioană națională la tenis de masă!

by Sorin Haut

Junioarele de la CSM Arad au obținut medalia de argint în proba pe echipe a Campionatelor Naționale de tenis de masă U19 de la Arad! Formația pregătită de Cristian Dodean își confirmă astfel statutul de favorită la o medalie, reușind chiar să joace marea finală a competiției de la sala UAV. După ce a terminat prima în grupa sa, CSM Arad 1, în componența Alesia Sferlea, Adela Strună, Ioana Muraru și Yvett Farkas, a trecut în sferturi cu scorul de 3-1 la general de CSM Zalău (Strună 2, Sferlea 1) și în semifinale cu 3-2 de CSM Mediaș, după ce la un moment dat a fost 2-0 pentru medieșence! Alesia Sferlea a adus victoria decisivă, ea contribuind cu două puncte, iar Adela Strună cu unul.

Sferlea și colegele sale au cedat abia în finala cu Constanța 

În finală, CSM Arad a fost învinsă cu 3-1 (punct adus de Strună, care a trecut de Mei-Roșu) de marea favorită la titlu, LPS N.Rotaru Constanța, echipă al cărei lider este redutabila Elena Zaharia, multiplă campioană și medaliată pe plan european. Bianca Mei-Roșu, Andreea Teglas și Lorena Dunitru au completat lotul campioanei. Așadar, o performanță frumoasă obținută de fetele de la CSM Arad, mai ales că Sferlea abia a revenit după accidentarea ce a ținut-o mult pe margine. De astăzi încep probele de simplu, dublu și dublu mixt, competiția urmând să se încheie duminică, cu ultimele finale.

 

 

Facebook Comments