Echipa arădencei Dodean s-a calificat în semifinalele Superligii franceze!

by Sorin Haut

TT Saint Quentin, echipă de tenis de masă pentru care evoluează şi arădeanca Daniela Monteiro Dodean, a terminat pe locul doi sezonul regulat din Pro Dames, cel mai tare campionat al Europei (n.n. a oferit patru sfertfinaliste de Champions League, în acest sezon). Dodean şi colegele sale şi-au încheiat parcursul din prima fază a campionatului cu două victorii, una preţioasă în perspectiva semifinalelor, 3-2 în deplasare pe terenul lui Entente St Pierraise şi 3-0, aseară, în ultima etapă, 3-0 cu “lanterna roşie” din Schiltigheim. În primul meci, Dodean a obţinut o victorie, 3-1 (-7, 8, 7, 8) cu Lucie Gauthier şi o înfrângere, 0-3 (-5, -11, -9) la Zeng Jian. Odată rezolvată clasarea pe locul doi şi evitarea unui duel în penultimul act cu liderul Etival, jucătoarea legitimată şi la CSM Arad nu a mai jucat în faţa ultimei clasate, Polina Mihailova, Sarah de Nutte şi Aurore le Mansec îndeplinind formalitatea.

Duel cu St Pierraise, în semifinalele din Pro Dames

Saint Quentin şi St.Pierraise, ocupantele locurilor 2 şi 3, se vor înfrunta şi în semifinale, tur-retur, în celălalt duel din careul de aşi urmând să se întâlnească tot în dublă manşă liderul Etival şi Metz TT, la cea din urmă echipă activând Adina Diaconu. Datele semifinalelor vor fi stabilite în zilele următoare. Metz este calificată şi în semifinalele Ligii Campionilor. Aşadar, echipa Danei continuă lupta la titlu din Hexagon, după ce în principala competiţie europeană inter-cluburi a fost eliminată în sferturi de polonezele de la Tarnobrzeg.

 

Facebook Comments