Echilibru în primele finale din play-off-ul pentru Liga Campionilor la fotbal

Echilibru în primele finale din play-off-ul pentru Liga Campionilor la fotbal
Rakow Czestochowa a fost învinsă de FC Copenhaga cu scorul de 1-0, marţi seara, acasă, al Sosnowiec, prin autogolul românului Bogdan Racoviţan, în prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor la fotbal. În min. 9, Elyounoussi a centrat în faţa porţii, iar fundaşul român a deviat nefericit mingea în poarta lui Vladan Kovacevic. Racoviţan a jucat tot meciul la campioana Poloniei, în timp ce Deian Sorescu a fost introdus în min. 23. Glasgow Rangers a remizat acasă cu PSV Eindhoven, 2-2. Internaţionalul român Ianis Hagi nu figurează pe lista trimisă la UEFA de clubul scoţian. Antwerp a învins-o pe AEK Atena cu 1-0, prin golul lui Vincent Janssen, dar belgienii au jucat aproape o repriză în zece oameni, după eliminarea lui Jelle Bataille (51). Rezultatele de marţi: Rakow Czestochowa (Polonia) - FC Copenhaga (Danemarca) 0-1 Glasgow Rangers (Scoţia) - PSV Eindhoven (Olanda) 2-2 Royal Antwerp (Belgia) - AEK Atena (Grecia) 1-0 Miercuri se vor juca partidele: Maccabi Haifa (Israel) - Young Boys Berna (Elveţia) Molde FK (Norvegia) - Galatasaray Istanbul (Turcia) Sporting Braga (Portugalia) - Panathinaikos Atena (Grecia) Partidele din manşa secundă vor avea loc pe 29 şi 30 august. AGERPRES