Duş rece pentru UTA, în plină caniculă! Liga 1 nu mai este atât de aproape…

by Sorin Haut

Şoc total, astăzi, pe Motorul, în primul meci al UTA-ei, din play-off-ul pentru promovarea în Liga 1. Turris a furnizat marea surpriză la Arad şi s-a impus cu un spectaculos 4-3, după 2-2 la pauză! Fără spectatori în tribune, dar cu încurajări ale galeriei de la staţia stadionului, “roş-albii” s-au sufocat în faţa unei echipe foarte montate şi arţăgoase, dar şi norocoase. UTA a început excelent meciul, iar primul gol al play-off-ului a fost reuşit de Romario Moise, cu o execuţie de generic: Buhăcianu a pătruns în viteză în stânga, defensiva celor de la Turris a respins până la Moise, care a şutat superb la vinclu, din 20 de metri, 1-0! Putea fi 2-0 în minutul 5, atunci când acelaşi Buhăcianu l-a găsit nemarcat pe Ursu, acesta şutând incredibil pe lângă poartă, din doar 10 metri. Oaspeţii au dat şi ei rapid replica în urma unui corner executat de Pană în minutul 12, Ispas – singur la şase metri – reluând cu capul puţin pe lângă poartă. Semnalul de alarmă nu a fost bine recepţionat şi până la urmă Turris a egalat dintr-o fază rapidă: Haită a şutat tare de la 23 de metri, Iacob a respins în faţă, iar Tescan a înscris din şase metri, dintr-o poziţie suspectă de ofsaid.

Greşeli în lanţ în mult lăudata apărare arădeană

Pauza de hidratare le-a prins de minune “roş-albilor”, care au trecut din nou în avantaj în minutul 31, atunci când Bustea l-a angajat excelent în adâncime pe Buhăcianu, scăpat singur undeva la 30 de metri, iar atacantul UTA-ei l-a plasat pe Duţu, ieşit în întâmpinare, 2-1. Echipa lui Lincar a rămas arţăgoasă şi a preferat să joace mult pe benzi, de unde au venit centrări periculoase. Aşa s-a născut şi golul din ultimul minut al reprizei, când Roumpulakou l-a lăsat să centreze pe Voinea, Voicu a trimis în bară din trei metri, dar mingea revenit la Silviu Pană, care a înscris plasat din 13 metri, cu Iacob şi Ilie ţintuiţi pe linie, dar tocmai în colţul celălalt al porţii. Gol căzut cum nu se poate mai prost pentru UTA, egalată chiar înaintea de intrarea la vestiare. Liderul Ligii 2 încasase un singur gol pe teren propriu până astăzi, iar acum a luat două în doar o repriză!  Partea a doua a început la fel de spectaculos iar thrillerul de pe Motorul avea să îşi consume încă 45 de minute dramatice.

Răsturnări spectaculoase de situaţie

Mai întâi, Turris a trecut şi ea în avantaj în minutul 54, în urma unui penalty scos de Voicu, faultat clar în careu de Melinte. Golgheterul Voinea a transformat cu emoţii de la punctul cu var, Iacob ghicind colţul, dar fără să poată opri golul trei al teleormănenilor. UTA a reacţionat rapid şi în minutul 58 a egalat prin Bustea, cu un şut plasat de la 23 de metri, ce s-a oprit în colţul porţii lui Duţu. După ce Haită şi Cioinac l-au pus la încercare pe Iacob, ocazia meciului a irosit-o în minutul 75 Moise, care a înălţat “zmeul” din şase metri, după o fază şnur de atac a arădenilor! UTA a jucat mai bine pe final, iar bara s-a opus în minutul 84 victoriei, la şutul excelent al lui Ioniţă, de la 25 de metri. Nici Moise nu a găsit golul în minutul 88, şutul său din lovitură liberă de la 30 de metri ocolind de puţin vinclul porţii apărate de Duţu.

Haită a dat lovitura, într-un final nebun

Iar ocaziile s-au răzbunat şi în minutul 89 Turris a dat lovitura, la o greşeală imensă a lui Ilie, sărit de minge, iar Haită l-a executat cu un şut la colţul lung pe Iacob. Pe final arădenii au forţat, dar nu au mai scos nici măcar un punct, cerând degeaba un penalty în prelungiri. Victorie mare pentru formaţia lui Lincar, care trece pe locul doi în play-off, promovabil şi se apropie la doar un punct de liderul UTA, care are însă un meci mai puţin disputat. Arădenii au resimţit din plin cele patru luni de pauză fără meci, dar mai ales lipsa jocurilor amicale, deşi meritau cel puţin un punct la cum s-a jucat. O înfrângere dureroasă, care deschide total lupta la promovare în Liga 1. Iar, de acum, chiar că urmează patru finale pentru UTA!

Formaţii:

UTA: Iacob – Bustea, Melinte, Ilie, Rumpoulakou – Miculescu (60 Oroian), Moise (92 Puşcaş), Isac, Ursu (76 Jebari) – C.Rus (60 Ioniţă), Buhăcianu. Antrenor. Laszlo Balint

Turris: Duțu – Călințaru, Ispas, Ct.Pîrvulescu, Mitrea – Cioinac – Haită (92 Neacşu), S.Pană (92 Negruţ), Teșcan (60 Serediuc) – Ad.Voicu (80 Paţurcă), Voinea (92 Sălcianu).  Antrenor: Erik Lincar

Arbitri: Marian Barbu (Făgăraş – Braşov) – Dragoş Mihai Iliescu (Craiova – Dolj), Alexandru Vodă (Alba Iulia – Alba). Observatori FRF: Monea Dan (Aiud – Alba), Radu Bîtea (Oradea – Bihor).

Liga 2, play-off

Programul etapei a doua

UTA Arad – Turris Turnu Măgurele 3-4

Sâmbătă, 11 iulie, ora 20:15
FC Petrolul – Fotbal Club Rapid

Marți, 14 iulie, ora 20:00
Campionii FC Argeș – CS Mioveni.

 Clasament

1.UTA Arad 1 0 0 0 3-4 25 pct.

2.Turris Oltul 2 1 1 0 4-3 24*

3.CS Mioveni 1 0 1 0 0-0 0-0 21*

4.FC Argeş 1 0 1 0 0-0 20

5.Rapid 1 0 1 0 0-0 20*

6.Petrolul Ploieşti 0 0 0 0 0-0 19

*echipele beneficiază de o rotunjire în plus cu 0,5. La final, în caz de egalitate de puncte, echipele care au beneficiat la început de rotunjire vor fi în dezavantaj.

**locurile 1 și 2 promovează direct în Liga 1 la finalul play-off-ului, iar clasata pe 3 merge la barajul pentru promovare/menținere în Liga 1 împotriva echipei situate pe locul 6 în play-out-ul Ligii 1.

 

 

 

 

 

Facebook Comments