După scandalul de la UTA – Rapid, Colțescu a stârnit furia petroliștilor și suporterii au strigat ”Hoții, hoții!”

by Sorin Haut

Bucureștenii Sebastian Colțescu și Andrei Antonie, din VAR, au fost inamicii publici la Ploiești, după ce s-a fluierat finalul meciului cu UTA, scor 0-1, în minutul 90+9. Jucătorii Petrolului s-au dus imediat către central pentru a-i cere explicații cu privire la cele două goluri anulate cu VAR, iar cel mai vocal dintre ei a fost Sergiu Hanca, jucătorul căruia Colțescu i-a arătat cel de-al doilea cartonaș galben și l-a eliminat. Suporterii ploieștenilor nu s-au abținut nici ei și au început să strige ”hoții, hoții”, în momentul în care jucătorii protestau la adresa arbitrului Colțescu. Gazdele fac acuzații grave la adresa brigăzii lui Colțescu, care ar fi făcut jocurile pentru Rapid, în tentativa giuleștenilor de a prinde play-off-ul.

Colțescu a încălcat regulamentul la UTA – Rapid, când a anulat un gol după reluarea jocului de la mijloc

Într-adevăr, primul gol este anulat ușor pentru o palmă pusă în gâtul lui Hrezdac, contact ușor, iar la al doilea gol se reactivează ofsaidul lui Grozav, deși mingea a venit de la adversar iar Poulolo a cam controlat balonul. Deci o altă decizie la limită. Spiritele s-au încins la final, iar utistul Tsouka a fost la un pas să se bată cu ploieștenii pe tunel și apoi la vestiare. Cert este că scandalurile de arbitraj se intensifică odată cu finalul sezonului regulat. Să nu uităm că același Colțescu a provocat acel scandal de la UTA – Rapid, din prima etapă, scor 1-1, când a anulat golul de 2-1 al arădenilor deși a fluierat reluarea jocului de la mijlocul terenului, probabil o premieră la nivel de fotbal mondial! S-a încălcat atunci regulamentul și cine știe, Colțescu o fi având remușcări…

Facebook Comments