După ce era să le blocheze drumul european, Bibarț face pe MVP-ul printre baschetbaliste

by Sorin Haut

După ce a încercat să își facă imagine pe seama UTA-ei și a statuii legendarului Iosif Petschovschi, inventând tot felul de regii ieftine, Călin Bibarț se dă din nou în spectacol pe teme de sport. Mai exact, le-a chemat la Primărie pe baschetbalistele vicecampioane ale României, de la FCC UAV Arad, pe motiv că administrația locală rămâne principalul susținător financiar al echipei și pentru sezonul viitor. Până aici nimic deosebit, ba chiar normal și necesar am spune noi în condițiile lipsei unei legislații coerente a sponsorizării. Puțini știu însă că primarul s-a opus în acest an unei a doua sesiuni de finanțări nerambursabile pentru sportul de performanță. Viitorul singurei echipei europene a Aradului depindea în mare măsură de acești bani promiși de primar după finala campionatului, din primăvară, dar care după doar două luni păreau duși pe apa Mureșului. Doar criticile și semnalele de alarmă venite din partea unei părți a presei, dar mai ales votul de la rectificare al consilierilor locali, decisiv, au făcut ca echipa de baschet să fie salvată de la dezastru, adică imposibilitatea de a participa în cupele europene!

Votul consilierilor locali, decisiv pentru soarta FCC UAV

Mai exact, capitolul “Cultură, recreere și religie” din bugetul Centrului Municipal de Cultură Arad a fost rectificat cu suma de 3.000.000 lei. În cadrul ședinței ordinare a lunii iulie, consilierii locali au aprobat în unanimitate această propunere, astfel ca administrația locală să poată dispune de fondurile necesare organizării celei de a doua sesiuni de finanțare privind proiectele din cadrul programului ”Promovarea sportului de performanță”. Așadar, Bibarț face pe MVP-ul sub coșul fetelor, dar până la urmă nu a avut niciun merit, ba din contră am spune. Asta așa, ca să știe și cei din galeria baschetbalistelor cine le-a bătut la tobă, în finală. Nu ne mai miră însă deloc acest joc de imagine al primarului, un spectacol de prost gust ce trebuie însă taxat de fiecare dată când e cazul. Iar când vorbim de sport, Bibarț este mereu prins în ofsaid, deși se vrea marcator. (foto: facebook)

 

Facebook Comments