DUPA 17 ANI DE LA PREMIERA, „ALBA CA ZAPADA“ SE JOACA, LA MARIONETE, CU CASA INCHISA

by webeditor

Duminică, 16 februarie, secţia Marionete a teatrului arădean va prezenta în faţa celor mici nemuritorul spectacol „Albă ca Zăpada“, un spectacol care, de 17 ani încoace, face săli pline. Şi duminica trecută le-a fost oferit copiilor acest spectacol, iar bucuria marionetiştilor arădeni a fost imensă, în momentul în care au văzut coada impresionantă făcută la casa de bilete.

Adevărată bijuterie a artei animaţiei, „Albă ca Zăpada“ poartă semnătura regretatei regizoare Kovacs Ildiko, un regizor dăruit total acestei fascinante lumi şi de o creativitate aparte într-ale marionetelor, scenografia fiind realizată de Zofia Krzyzanowski  Duminca trecută nu a fost o premieră, dar publicul a venit în număr foarte mare, formând la casieria teatrului un rând cum de mult nu s-a mai văzut. Spectacolul, care în acest an împlineşte 17 ani, nu a mai fost jucat de câţiva ani, dar a reuşit să îşi păstreze lumina şi prospeţimea, în ciuda „vârstei“ şi a faptului că unul dintre actori a fost înlocuit.

Numărul mare de spectatori este un semn în plus că teatrul de Marionete din Arad este nemuritor. Iar dovadă în acest sens stau şi cuvintele scrise de un spectator în caietul din foaierul teatrului, aflat la dispoziţia celor care îi trec pragul. Iată-le: „Felicitări actorilor şi tuturor persoanelor implicate în organizarea spectacolelor desfăşurate în Teatrul de Marionete Arad. Succes în susţinerea acestui Teatru minunat, deoarece copiii Aradului au nevoie de un Teatru de Marionete de calitate.“ Aceste rânduri sunt semnate de prof. Mariana Cismaşiu, consilier municipal.

Şi în această duminică, micii spectatori sunt aşteptaţi cu sufletul deschis de actorii care dau viaţă acestei minunate poveşti a „Albei ca Zăpada“ – Adina Doba, Nuţi Dorobanţu şi Sorin Dorobanţu, de la ora 11,00 deschizându-se larg porţile către acest fascinant tărâm al poveştilor care este Teatrul de Marionete Arad.

Facebook Comments