Duminica a șaptea după Paști. Rugăciunea arhierească, model de rugăciune pentru noi toți

by Cristian Dobre

Duminica a șaptea după Paști ne pune în centrul atenției rugăciunea pe care Domnul Iisus Hristos o adresează Tatălui în „ceasul” înălțării Sale și a preamăririi Sale (cf. Ioan 17,1-13). Tradiția creștină o numește pe bună dreptate „rugăciunea arhierească” a lui Iisus Hristos. Ea este rugăciunea Arhiereului celui Veșnic, inseparabilă de Jertfa Sa, de Paștile (trecerea) Sale către Tatăl, în care El se dăruiește cu totul Tatălui.

Rugăciunea lui Iisus, prezentată în capitolul 17 al Evangheliei lui Ioan, se adresează Tatălui în momentul în care Se oferă pe Sine însuși. El, Arhiereu și jertfă, se roagă pentru Sine, pentru Apostoli și pentru toți cei care vor crede în El, pentru Biserica din toate timpurile (cf. Ioan 17, 20).

Rugăciunea pe care Iisus o face pentru Sine însuși este o cerere a propriei slăviri, a propriei „înălțări” în „ceasul” Său. În realitate, ea este mai mult decât o cerere și decât o declarație de disponibilitate deplină de a intra, liber și generos, în planul lui Dumnezeu Tatăl care se împlinește în faptul de a fi dat și în moartea și învierea Sa. Acest „ceas” a început cu trădarea lui Iuda (cf. Ioan 13, 31) și va culmina prin Înălțarea lui Iisus Cel înviat la Dumnezeu Tatăl (Ioan 20, 17). Ieșirea lui Iuda din foișorul de sus este comentată de Domnul Iisus cu aceste cuvinte: „Acum a fost preaslăvit Fiul Omului și Dumnezeu a fost preaslăvit întru El” (Ioan 13, 31). Nu întâmplător, El începe rugăciunea arhierească spunând: „ Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească” (Ioan 17,1). Slăvirea pe care Iisus o cere pentru Sine însuși, ca Mare Preot, este intrarea în ascultarea deplină față de Tatăl, o ascultare care Îl conduce la deplina Sa condiție filială: „Şi acum, preaslăveşte-Mă  Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea” (Ioan 17,5). Această disponibilitate și această cerere sunt de fapt primul act al preoției noi a lui Iisus Hristos care este o dăruire totală pe Cruce, și chiar pe Cruce – actul suprem de iubire – El este slăvit, pentru că iubirea este slava adevărată, slava dumnezeiască.

Al doilea moment al acestei rugăciuni este mijlocirea pe care Domnul Iisus Hristos o face pentru ucenicii care au fost cu El. Apostolii sunt cei despre care Domnul poate să-i spună Tatălui: „Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit” (Ioan 17,6). „Arătat-am numele Tău oamenilor” este realizarea unei prezențe noi a Tatălui în mijlocul poporului Său, al omenirii. Acest „a arăta numele Tău” nu este numai un cuvânt, ci este realitate în Mântuitorul Iisus Hristos. Dumnezeu este cu noi, și astfel numele – prezența Sa cu noi, faptul de a fi unul dintre noi – este „implinit”. Deci această manifestare se realizează în Întruparea Logosului. În Iisus Hristos, Dumnezeu intră în firea umană, devine aproape în mod unic și nou. Și această prezență are apogeul său în jertfa pe care Iisus Hristos o realizează în Paștile Său de moarte și Înviere.

Acestea sunt câteva elemente din marea bogăție a rugăciunii arhierești a lui Iisus Hristos pe care fiecare dintre noi să o citim și să o medităm, pentru ca să ne conducă la dialog existențial înnoitor cu Mântuitorul, să ne învețe cum să ne rugăm. Și noi, așadar, în rugăciunea noastră, să-i cerem Preasfintei Treimi ca să ne ajute să intrăm desăvârșit în proiectul etern pe care îl are cu fiecare dintre noi. Să-I cerem să credem Lui, să-I fim Lui jertfă curată, să-I aparținem tot mai mult, pentru a putea să-i iubim tot mai mult pe alții, pe cei de aproape și pe cei de departe; să-I cerem să fim mereu capabili să deschidem rugăciunea noastră spre dimensiunile existențiale ale lumii, neînchizând-o subiectiv în cererea de ajutor doar pentru problemele noastre, ci amintind în fața Mântuitorului pe aproapele nostru, învățând frumusețea de a mijloci pentru alții; să-I cerem darul unității vizibile, concrete și reale (și nu ipocrite, declarative, de pe buze) dintre noi toți cei care cred și mărturisesc pe Hristos.

Arhim. Teofan Mada

 

 

 

 

Facebook Comments