Duel sub coș, cu umbra rivalei clasice: FCC UAV și CSM Târgoviște încheie miercuri, la Arad, prima etapă a returului

by Sorin Haut

Etapa a 12-a, prima a returului Ligii Naționale de baschet feminin, se încheie miercuri, 11 ianuarie, la Arad. Începând cu ora 17, FCC UAV Arad și CSM Târgoviște se vor înfrunta în ultimul meci al rundei, celelalte partide disputându-se în weekendul recent încheiat. Pauza de iarnă a adus destule schimbări în lot, în sensul că a plecat americanca Stephanie Madden, asta după ce la finalul anului trecut a părăsit echipa și sârboaica Milena Marjanovic, dar în schimb au venit extrema poloneză Martyna Pyka, de la fosta adversară e EuroCup, Bydgoszcz, și americanca draftată în trecut și în WNBA, Nikki Greene, pivot de poziția 5. De asemenea, a revenit la echipă Laura Vaida, jucătoare care se întoarce la Arad după aventuri nereușite la Rapid, de care s-a despărțit la sfârșit de noiembrie și apoi în Cehia, la Slovanka, unde a bifat în decembrie doar două meciuri. Cei din conducere și staff-ul condus de Bogdan Bulj au preferat să nu întărească și poziția 1, unde Hadzovic se mai confruntă cu accidentări sau probleme fizice, iar Akathiotou se dovedește mai utilă și eficientă pe extremă. Așa cum anticipam, înfrângerea dură din derby-ul cu liderul neînvins Sepsi SIC nu a fost digerată prea bine și s-a mers pe întărirea lotului, pentru a putea spera la titlu.

Vor debuta noile achiziții, poloneza Pyka și americanca Greene

Primul meci al anului se anunță o formalitate, codașa CSM Târgoviște, penultima în clasament, având doar o victorie din 10 meciuri. Altădată un adevărat derby la titlu, duelul de mâine seară cu umbra rivalei clasice de altădată, se anunță un simplu antrenament cu public pentru galben-albastre (în meciul tur, de la Târgoviște, a fost 78-60 pentru arădence), suporterii fiind așteptați la Sala Polivalentă (intrare liberă) pentru a le vedea la treabă în special pe noile achiziții, Pyka și Greene, care vor debuta pentru FCC UAV, în cazul lui Vaida, vicecampioană sezonul trecut cu echipa de pe Mureș, fiind vorba de un redebut. Prima rundă a returului a consemnat rezultate scontate: Sepsi SIC – Universitatea Cluj 109-43, AC KSE Târgu Secuiesc – CSM Constanța 55-73, Sirius Târgu Mureș – Olimpia Brașov 75-88 și CSM Alexandria – Rapid București 45-87. În clasament conduce Sepsi, 22 de puncte, urmată de un grup de trei echipe cu 19 puncte, FCC UAV, CSM Constanța și Olimpia Brașov, cu mențiunea că Aradul va face 21 de puncte miercuri și se va apropia la un singur punct de lider.

 

 

Facebook Comments