„Dublă” amicală de gală sub coșul fetelor, în weekend: FCC UAV Arad primește vizita campioanei Serbiei, Steaua Roșie Belgrad!

by Sorin Haut

Vicecampioana României la baschet feminin, FCC UAV Arad primește în acest weekend vizita campioanei Serbiei, Steaua Roșie Belgrad, în ceea ce se anunță un frumos spectacol sub coș, în Polivalenta din orașul nostru. Meciurile se vor disputa sâmbătă, ora 18 și duminică, ora 12, iar intrarea va fi liberă, prilej pentru suporteri de a veni într-un număr cât mai mare la sală, pentru a le încuraja pe fete și a urmări la treabă singura echipă europeană a Aradului, una care revine între marile forțe ale continentului, după 12 ani de pauză! Pentru galben-albastrevor fi ultimele două repetiții, cele mai importante și edificatoare, înaintea debutului de sezon intern, programat în perioada 1-2 octombrie.

Ambele echipe sunt angrenate în această toamnă și în cupele europene, sârboaicele în preliminariile Euroligii, iar arădencele în EuroCup, cu mențiunea că și Steaua Roșie ar putea ajunge în această a doua competiție ca valoare a continentului, dacă nu performează în turneul preliminar al celei mai importante competiții europene inter-cluburi, găzduit în octombrie chiar de capitala Serbiei.

Cele două echipe pregătesc și campaniile europene din toamnă

La acel turneu, campioana țării vecine va da piept chiar cu Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, campioana României, și ea cu ambiții de Euroligă! Revenind la echipa arădeană, antrenorul Bogdan Bulj are mult de lucru și asta pentru că distribuția este una aproape nouă, iar achizițiile din vară mai au de acumulat pentru a se adapta și a reuși să se ridice la înălțimea așteptărilor. În primele teste ale toamnei, FCC UAV a trecut clar, cu 75-55 și 78-54, de Duga Sabac, locul 5 în sezonul trecut din prima ligă sârbă. Primul meci oficial al noului sezon pentru Hadzovic și colegele sale va avea loc duminică, 2 octombrie, ora 14, la Arena de Baschet din București, împotriva lui CSM Târgoviște, meci contând pentru prima etapă a Ligii Naționale, ediția 2022/2023. (credit foto: Bordas Lorant Krisztian, facebook)

Facebook Comments