Dubașii din Săvârșin au colindat și în acest an Familia Regală

Dubașii din Săvârșin au colindat și în acest an Familia Regală

În Ajunul Crăciunului, Majestatea Sa Custodele Coroanei, alături de ASR Principele Radu, ASR Principesa Elena și ASR Principesa Maria, au primit la Castelul Săvârșin cetele de dubași din Săvârșin, care au vestit Nașterea Domnului prin colinde păstrate cu fidelitate din generație în generație.

Dubașii au fost însoțiți de numeroși săvârșineni, dar și de bănățeni veniți din alte zone, care au dorit să fie prezenți la prima urare a dubașilor din acest an, într-un moment de profundă încărcătură spirituală și tradițională.

Evenimentul marchează al 25-lea an consecutiv în care dubașii colindă Familia Regală, de la revenirea Regele Mihai I la Castelul Săvârșin, în anul 2001, o tradiție devenită simbol al legăturii dintre comunitate și Casa Regală a României.