Direcția de Sănătate Publică Arad a transmis informații oficiale privind funcționarea centrelor de permanență din județ, în contextul minivacanței de 1 Mai, care aduce un weekend prelungit, cu activități specifice acestei perioade.
Potrivit instituției, centrele de permanență asigură asistență medicală primară în regim de gardă, în afara programului normal al cabinetelor de medicină de familie. În cadrul acestora își desfășoară activitatea medici de familie și asistenți medicali, pentru a prelua cazurile care nu reprezintă urgențe majore, dar necesită consult medical.
Programul este stabilit astfel: de luni până vineri, între orele 15:00 – 08:00, iar în weekend, sărbători legale și zile libere, centrele funcționează în regim continuu, între orele 08:00 – 08:00.
„Recomandăm populației să apeleze cu încredere la centrele de permanență în această perioadă, pentru problemele medicale care nu reprezintă urgențe majore. Acestea sunt o alternativă eficientă la unitățile de primiri urgențe și contribuie la evitarea supraaglomerării spitalelor”, a declarat directorul executiv al DSP Arad, dr. Irimie Cecilia Gabriela.
În județul Arad funcționează 21 de centre de permanență, după cum urmează:
Municipiul Arad – Centrul de Permanență Ignat, str. Oituz nr. 224-226, tel. 0257 285 905
Municipiul Arad – Centrul de Permanență „Acoperământul Maicii Domnului” Grădiște, str. Smochinului nr. 2, tel. 0724 329 502
Municipiul Arad – Centrul de Permanență Turcin, str. Episcop Roman Ciorogariu nr. 52, tel. 0257 285 510
Municipiul Arad – Centrul de Permanență PARIS, str. Paris nr. 2, corp B, ap. 8, tel. 0753 707 906
Municipiul Arad – Centrul de Permanență Medisys, str. Ady Endre nr. 54, tel. 0765 721 700
Municipiul Arad – Centrul de Permanență Ilyeș, str. Independenței nr. 11, tel. 0357 430 460
Municipiul Arad – Centrul de Permanență Dr. Mănuila, str. Cornel Radu nr. 1-3, tel. 0749 217 573
Municipiul Arad – Centrul de Permanență Vlaicu, Calea Aurel Vlaicu, bl. 7, ap. 34, tel. 0257 212 950 / 0755 759 075
Chișineu-Criș – Centrul de Permanență Chișineu-Criș, str. Înfrățirii nr. 95, tel. 0357 430 520
Felnac – Centrul de Permanență Felnac, nr. 393, tel. 0257 411 000
Gurahonț – Centrul de Permanență Gurahonț, str. Ioan Buteanu nr. 28, tel. 0257 316 020 / 0257 316 442
Gurba – Centrul de Permanență Gurba, nr. 40, tel. 0357 404 026
Lipova – Centrul de Permanență Lipova, str. Făgetului nr. 6, tel. 0357 409 029
Moneasa – Centrul de Permanență Moneasa, nr. 73, tel. 0257 313 110
Nădlac – Centrul de Permanență Nădlac, str. George Enescu nr. 85, tel. 0728 041 352
Sâmbăteni – Centrul de Permanență Sâmbăteni, nr. 96, tel. 0357 405 600
Sântana – Centrul de Permanență Sântana, str. Muncii nr. 53, tel. 0257 462 092
Șiria – Centrul de Permanență „Dr. I.T. Mera” Șiria, str. Reg. 85 Infanterie nr. 1859, ap. 1, tel. 0257 531 226
Târnova – Centrul de Permanență Târnova, nr. 731, ap. 2, tel. 0357 404 229
Vladimirescu – Centrul de Permanență „Lasermed” Vladimirescu, str. Augusta nr. 22, tel. 0257 708 340
Vladimirescu – Centrul de Permanență „Medmun” Vladimirescu, str. Progresului nr. 69, tel. 0257 514 709
Autoritățile reamintesc că, în cazurile grave, pacienții trebuie să apeleze serviciul de urgență 112 sau să se prezinte direct la unitățile de primiri urgențe.
DSP Arad a anunțat lista centrelor de permanență pentru minivacanța de 1 Mai. Unde pot merge pacienții în județ