Drumul spre Vama Nădlac, transformat în groapă de gunoi

by Andreea Radu

Ieşirile din ţară din vestul României s-au transformat în adevărate gropi de gunoi. Şoferii de TIR care stau la cozi întinse pe kilometri întregi nu au coşuri la dispoziţie, astfel că după 10-12 ore de aşteptare la vamă aruncă deşeurile direct în câmp. De-a lungul drumului spre Vama Nădlac sunt sute de gunoaie aruncate de şoferii care petrec ore în şir la coadă pentru a ieşi din ţară.
Pe o distanţă de patru kilometri există de altfel doar 10 coşuri de gunoi instalate, iar grupuri sanitare sunt doar în vamă. Şoferii cred că problema gunoielor de pe marginea drumului nu se poate rezolva până când nu se vor reduce timpii de aşteptare în coloană. Între timp, administratorul drumului spune că este imposibil să ţină pasul cu adunarea volumului mare de gunoaie.
„Se face curăţenie de două ori pe săptămână pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi, dar este, din păcate, un fenomen care nu poate fi stăpânit. Săptămânal de pe autostradă, din zona punctului de frontieră, se adună circa 50 mc de deşeuri”, a spus Alina Sabou, purtător de cuvânt CNAIR Timişoara, conform antena3.ro.

Facebook Comments