DRUMUL PECICA-SANPETRU GERMAN PUNE IN PERICOL VIATA MULTOR ANIMALE SALBATICE

by Calin Moga

Drumul dintre Pecica şi Sânpetru German, care traversează Parcul Natural Lunca Mureşului, a fost asfaltat, dar în forma actuală pune în pericol circulaţia sau chiar viaţa multor animale sălbatice. Dat fiind faptul că străbate o zonă împădurită din aria protejată, avizarea acestui proiect al Consiliului Judeţean Arad a fost condiţionată de limitarea strictă a vitezei pe acest sector, la 50 km/h, şi facilitarea deplasării animalelor sălbatice dintr-o parte în alta a căii de acces.

În momentul de faţă, pe acest drum se circulă fară restricţii de viteză iar subtraversările pentru reptile şi amfibieni, menţionate în acordul de mediu, nu au fost introduse în proiectul tehnic al lucrării. În plus, de o parte şi de alta au fost montate parapete care împiedică traversarea drumului de către mamiferele mari.

Din aceste motive, Administraţia Parcului şi Consiliul Ştiintific au solicitat beneficiarului amplasarea imediată a unor limitatoare de viteză şi a unor  indicatoare, precum şi găsirea unei soluţii tehnice care să rezolve problema traversării drumului de către speciile menţionate.

Pe un drum similar, respectiv cel care traversează Pădurea Ceala, se înregistrează anual accidente în care sunt implicate animale sălbatice, respectiv cerbi sau căprioare. În lipsa unor limitatoare artificiale de viteză şi a indicatoarelor specifice, nu doar animalele au de suferit, dar şi pasagerii sau şoferii autovehiculelor pot fi puşi în pericol.

Facebook Comments