”Drepturile românilor”, o nouă colecție de timbre Romfilatelia

by Cristian Dobre

Romfilatelia a introdus în circulaţie, luni, emisiunea de mărci poştale „Constituţia României, garant al drepturilor cetăţenilor”, în care 9 articole din Constituţie au fost transpuse în scris, dar şi prin desen, pe timbrele poştale. La eveniment a participat şi preşedintele CCR Valer Dorneanu.

Luni, în faţa plenului Senatului, a avut loc, evenimentul de lansare a timbrelor poştale care conţin nouă articole din Constituţia României. La eveniment au luat cuvântul preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc, ministrul Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu, directorul general al Romfilatelia, Cristina Popescu, preşedintele CCR, Valer Dorneanu, dar şi graficianul care a realizat desenele de pe timbrele poştale, Riess Walter.

De asemenea, la eveniment au fost prezenţi mai mulţi parlamentari, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, dar şi câţiva elevi.Seria de timbre poştale cu articole din Constituţie are scopul sărbătoririi Centenarului României şi a evenimentelor istorice naţionale şi internaţionale care au făcut posibilă unirea efectivă a tuturor românilor. Pentru a reprezenta într-o concepţie grafică sugestivă drepturile şi libertăţile fundamentale, au fost selectate 9 articole din Constituţe, esenţiale pentru România democratică.

„Îi felicit pe toţi cei care au gândit acest demers. (…) Emisiunile filatelice rămân o valoare intrisecă. Noi făceam ceea ce acum se share-uieşte online: împărţeam timbre şi acesta era modul în care noi schimbam informaţii despre România, despre Europa, despre lume. Astăzi sunt bucuros şi onorat să fac parte din această iniţiativă, când avem o emisiune filatelică despre drepturile cetăţenilor aşa cum sunt ele consemnate în Constituţia României. Astăzi este o continuă discuţie în spaţiul public despre justiţie, despre drepturi şi nu pot decât să salut acest mod de a aduce în evidenţă drepturile cetăţenilor şi poate să înţelegem şi drepturile României în Europa şi în lume”, a declarat ministrul Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu.

Graficianul Riess Walter le-a spus invitaţilor cât de greu i-a fost să deseneze drepturile fundamentale ale românilor.

„Am mai fost în această sală în 1983, când lucram ca tânăr arhitect la Casa Poporului. A fost foarte important pentru mine ca acest proiect să fie înţeles şi să ajungă la dumneavoastră. Dacă am reuşit este una dintre cele mai mari bucurii ale mele. A fost greu, pentru că atunci când am luat la cunoştinţă ce am de făcut nu mi-am dat prea bine seama cât de abstractă este tema. Este foarte greu să desenezi articole din Constituţie. În general noi putem desena obiecte, clădiri, oameni, dar este mai greu să desenezi dreptul la liberă circulaţie, dreptul la justiţie, însemenle naţionale, de aceea sunt foarte mândru dacă am reuşit să fac acest lucru”, a susţinut Walter.

Şi preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a afirmat că demersul făcut de Romfilatelia, împreună cu Comisia juridică a Senatului, este un demers unic în lume.

„Sunt principalul beneficiar al acestei acţiuni. Acest lucru cred că este unic în lume. O asemenea emisiune, de regulă, Filatelia omagiază figuri istorice, evenimente, dar un cuprins de drepturi fundamentale care conţin o redactare a unui articol pare neexpresiv şi nereuşit. Dar iată că iniţiatorii au reuşit un lucru extraordinar. Exprimă exact textul din Constituţie. Marca aceasta are un rol educativ, de informare. Mi s-a părut destul de sugestiv dreptul la apărare, dreptul la justiţie”, a declarat Valer Dorneanu, la evenimentul care a avut loc la Senat.

Directorul general al Romfilateliei, Cristina Popescu, a susţinut că „este vorba despre un simbol de ţară”.

Astfel, au fost create timbre cu nouă articole din Constituţia României.

Cel mai ieftin timbru din această serie este timbrul în care este transpus articolul 12 din Constituţie. Acesta costa 1.70 de lei. Potrivit articolului 12: „Drapelul României este tricolor, culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu. (2) Ziua naţională a României este 1 Dec. (3) Imnul naţional al României este –Deşteaptă-te române!-”.

Cel mai scump timbru transpune articolul 38 şi costă 19 lei: „ În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii români au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European”.

 

Sursa:hotnews.ro

Facebook Comments