Dramatism în Europa League. Vezi semifinalistele competiţiei

by Sorin Haut

Nicolae Stanciu și Alexandru Chipciu sunt ultimii români care au părăsit cupele europene, după eliminarea suferită de Anderlecht în fața lui Manchester United. Celelalte echipe calificate în semifinalele UEL sunt Lyon, Ajax și Celta Vigo.

Englezii au avut nevoie de prelungiri pentru a elimina formația belgiană, după 1-1 în tur și 1-1 în primele 90 de minute de pe Old Trafford, dar Marcus Rashford a înscris în a doua repriză suplimentară golul calificării pentru echipa lui Jose Mourinho.

Cea mai dramatică întâlnire a fost cea de la Istanbul, dintre Beșiktaș și Lyon. Disputat la o săptămână de la incidentele violente petrecute pe stadionul francezilor, meciul a fost câștigat de gazde cu 2-1 după 90 de minute, același înregistrat în tur pentru lyonezi. Nu s-a marcat nici în reprizele suplimentare, astfel că s-a ajuns la loviturile de departajare, unde a fost nevoie de 8 serii pentru a afla cine merge mai departe. Francezii au ratat o singură dată și au avut câștig de cauză, în cele din urmă.

Schalke a fost la un pas să repete performanța Stelei din 2013. Învinși cu 0-2 în turul cu Ajax, germanii au câștigat cu același scor primele 90 de minute de joi, din returul cu olandezii. „Lăncierii” și-au revenit în prelungiri și au marcat de două ori, de ajuns pentru a merge mai departe, chiar dacă au mai primit și ei un gol. În urmă cu 4 ani, Steaua reușea să o elimine pe Ajax la loviturile de departajare, după 0-2 la Amsterdam și 2-0 pe Arena Națională în 16-imile de finală din UEL.

Singurul meci fără emoții a fost cel dintre Genk și Celta Vigo. Ibericii au profitat de victoria la limită din tur și, după 1-1 pe terenul belgienilor (cu ambele goluri marcate în repriza secundă), merg în penultimul act.

Tragerea la sorți a meciurilor din semifinalele Ligii Campionilor și Europa League se desfășoară vineri, la Nyon.

Europa League, sferturi de finală-retur

Beșiktaș – Lyon 2-1, 6-7 d.l.d. (în tur 1-2)
Genk – Celta Vigo 1-1 (în tur 2-3)
Manchester United – Anderlecht Bruxelles 2-1 d. prel. (în tur 1-1)
Schalke 04 – Ajax Amsterdam 3-2 d. prel. (în tur 0-2).
Sursă: digisport.ro

Facebook Comments