Drăgan le dă utiştilor o veste proastă: „Stadionul va fi dat în folosință în două luni”

by Sorin Haut

Contactat de cei de la Digi Sport, pentru a comenta egalul UTA-ei cu Petrolul, Claudiu Drăgan a făcut şi anunţul despre inaugurarea stadionului. Surprinzător, UTA ar putea juca pe noua arenă “Francisc Neuman” abia pe la jumătatea lui septembrie. Aşadar, deşi firma ce finalizează lucrările în Calea Aurel Vlaicu susţine că se află în grafic, se pare că UTA nu va putea debuta pe noul stadion în prima etapă a Ligii 1, asta în varianta că promovează. Primăria nu prea se grăbeşte cu zona de parcări şi poate că nici nu e de mirare, având în vedere că alegerile locale vor avea loc la sfârşit de septembrie. Iar tăierea panglicii se potriveşte de minune în linia dreaptă a campaniei electorale, cu două săptămâni înainte de vot.

Pe de altă parte, la ce prestaţii are UTA în play-off, stadionul este acum ultima problemă. Nu ar trebui să fie aşa, dar suntem siguri că mentalitatea românească rămâne valabilă. Poate or şti mai mult decât noi cei de la kilometrul 0, că altfel nu ne explicăm de ce noua arenă nu va fi gata până la finele lui august. Dar nu ne mai miră nimic, atâta timp cât le-a luat şase ani să termine un stadion de nici 12 mii de locuri:

Din informațiile pe care le am, și aici vorbesc în cunoștință de cauză, mi s-a spus că stadionul va fi dat în folosință în două luni de zile. Va fi un avantaj, dar din păcate fără spectatori”, a spus Claudiu Drăgan, la Digi Sport Special, conform site-ului digisport.ro.

Facebook Comments