Douăzeci şi cinci de cetăţeni sirieni, depistaţi la frontiera de vest

by Cristian Dobre

Știri Arad. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, judeţul Arad, au depistat douăzeci şi cinci de cetăţeni din Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pentru a ajunge în vestul Europei.

În data de 23.02.2020, în jurul orei 23.30, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac – Nagylak au depistat, la aproximativ 50 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, douăzeci şi cinci de persoane care se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei.
Cetățenii străini au fost preluați și transportați la sediul Sectorului P.F. Nădlac, pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul este format din cetăţeni sirieni, 18 bărbaţi și 7 minori. Adulții au vârste cuprinse între 19 şi 42 ani, iar minorii între 8 şi 17 ani. Aceştia au declarat că doreau să ajungă vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări faţă de persoanele în cauză, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments