Două tablouri de Rembrandt, la un pas de a fi furate

by Cristian Dobre

Două tablouri de Rembrandt au scăpat miercuri seară de o tentativă de furt dintr-un muzeu londonez, Dulwich Picture Gallery, însă autorul acestei aventuri „îndrăzneţe” a reuşit să fugă, a declarat joi poliţia britanică, citată de AFP.

Sosită la faţa locului la câteva minute după ce a fost solicitată în urma declanşării alarmei, miercuri în jurul orei 23:30 (locală şi GMT), poliţia a urmărit un intrus care reuşise să forţeze intrarea galeriei şi să pună mâna pe cele două tablouri.

Bărbatul a reuşit să fugă după ce a pulverizat pe faţa poliţistului aflat pe urmele sale o substanţă nedeterminată. Agentul nu a fost rănit şi a putut să-şi continue activitatea.

Picturile celebrului maestru olandez din secolul al XVII-lea au fost descoperite imediat în incinta muzeului.

Potrivit şefului poliţiei londoneze, Jason Barber, această încercare „îndrăzneaţă” a fost „clar pregătită în avans”, însă a fost dejucată datorită agenţilor de securitate ai galeriei şi „intervenţiei rapide” a poliţiei, a subliniat el într-un comunicat.

Fondată în 1811, Dulwich Picture Gallery figurează în Cartea Recordurilor deoarece una dintre picturile sale, un mic portret al gravorului Jacob de Gheyn, pictat de Rembrandt, a fost furat de patru ori, ultima dată în anii ’80.

Acest tablou nu se numără printre cele două lucrări vizate de tentativa de furt de miercuri seară, a declarat pentru AFP Dulwich Gallery fără a oferi mai multe informaţii.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments