Două medalii și clasări excelente pentru sportivele de la CSM Arad, la Cupa României de gimnastică ritmică

by Andreea Radu


Sala Polivalentă din București a fost, la finalul săptămânii, gazda Cupei României la gimnastică ritmică, una dintre cele mai importante competiții naționale ale anului, care a reunit cele mai bune șase gimnaste din țară la fiecare categorie de vârstă.

Printre ele s-au numărat și tinerele speranțe ale CSM Arad, pregătite de antrenoarele Daniela Chiriac și Tatiana Novikova. Arădencele au demonstrat din nou că fac parte din elita gimnasticii ritmice românești, reușind rezultate remarcabile într-un concurs de cel mai înalt nivel.

La categoria junioare III, 10 ani (2015), Elena Tătar s-a clasat pe locul 4, la doar o suflare de podium, confirmându-și potențialul și constanța. În timp ce la junioare III, 11 ani (2014), colega ei de club, Mara Cercel, a cucerit medalia de argint, fiind întrecută doar de Sophia Wurtz (CSS 1 Timișoara), dar devansând clar reprezentanta clubului Victoria Cumpăna, Elena Casariu.

Rezultatele arădencelor nu s-au oprit aici. La categoria junioare II, 12 ani (2013), Nadia Ștefania Zarzara a obținut locul 6, într-o întrecere extrem de echilibrată, iar la junioare I (2010–2011), Maria Nectaria Prodan a urcat pe treapta a treia a podiumului, aducând o nouă medalie pentru CSM Arad. La aceeași categorie, Vanessa Ciochină s-a clasat pe locul 6.

Astfel, cu două medalii – una de argint și una de bronz – și două clasări în top 6, CSM Arad confirmă încă o dată nivelul ridicat al secției de gimnastică ritmică și munca susținută a antrenoarelor și sportivelor.

Sezonul intern se va încheia între 28 și 30 noiembrie, când Bistrița va găzdui Campionatul Național de Ansambluri și Festivalul Național de Gimnastică Ritmică, ultimele competiții ale anului pentru micile artiste ale grației și eleganței.

Facebook Comments