Două femei au fost reținute de polițiștii din Vinga, după o bătaie ca-n filme

by Adrian Pavel

Polițiștii Biroului de poliție comunală Vinga au fost sesizați, la data de 18 aprilie a.c., despre faptul că, în aceeași seară, în jurul orei 20:00, o femeie ar fi fost agresată în locuința proprie, din localitate.
Din cercetări, s-a stabilit că două femei din Vinga, de 32 și 30 de ani, pe fondul unor neînțelegeri, ar fi pătruns fără drept în locuința victimei, și ar fi bătut-o. Femeia a fost transportată la spital, pentur evaluarea stării sale și acordarea de îngijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru violare de domiciliu și lovire, cele două femei fiind reținute pentru 24 de ore.

Facebook Comments