Două contracandidate ale UTA-ei au antrenori noi! Jean Vlădoiu, preşedinte în Trivale

by Sorin Haut

Clubul de fotbal FC Argeş i-a prezentat oficial, miercuri, într-o conferinţă de presă, pe noul manager general, Ion Vlădoiu, şi pe antrenorii Mihai Ianovschi, fost în Liga a II-a, la CSM Slatina şi Andrei Prepeliţă, ultimul dintre aceştia urmând să îşi încheie astfel şi cariera de jucător. Primarul municipiului Piteşti, Cristian Gentea, a declarat că o dată cu venirea lui Ion Vlădoiu nu se va mai ocupa la club decât de partea financiară. „Începând de azi sper că nu voi mai fi ţinta atacurilor pe site-urile de socializare, că eu fac şi desfac la FC Argeş. Am hotărât ca eu să mă ocup numai de a aduce bani la FC Argeş, iar pe partea sportivă l-am convins să vină la club pe Jean Vlădoiu. Şi nu a fost deloc greu să-l conving, pentru că Jean este cu sufletul aici. Iar de azi el va fi managerul general al clubului nostru. El va avea mână liberă pe plan sportiv şi, bineînţeles, că va şi răspunde pentru rezultate. El se va ocupa de absolut tot şi la nivelul echipei mari şi la centrul de copii şi juniori. Eu sper că este o alegere bună„, a spus primarul.

Ianovschi, noul tehnician al Argeşului

De conducerea tehnică se vor ocupa de azi Mihăiţă Ianovschi şi Andrei Prepeliţă. Am optat pentru această formulă pentru că toţi sunt argeşeni, toţi au avut rezultate aici şi sunt convins că e cel mai bine aşa. Intrăm într-o nouă epocă, să spun aşa, iar obiectivul este clar, evitarea retrogradării sezonul acesta, iar din următorul să avem un obiectiv mult mai îndrăzneţ. Îmi doresc ca Andrei să fie 20 de ani de acum înainte antrenor la FC Argeş… eu rămân cu un gust amar puţin, pentru că nu va mai juca. Eu îl vedeam jucând fără probleme până la vară… dar este alegerea lui„, a adăugat Gentea. FC Argeş, care s-a despărţit în această pauză de fostul său golgheter din Liga a II-a, Andrei Blejdea şi Gabriel Deac, ocupă ultimul loc (16) la finalul turului Ligii I, cu 11 puncte acumulate în 15 partide.

Bogdan Andone preia Voluntariul

O altă contracandidată a UTA-ei la evitarea retrogradării, FC Voluntari, a schimbat antrenorul. Bogdan Andone a semnat un contract pe un an şi jumătate cu echipa de fotbal FC Voluntari, a anunţat clubul ilfovean pe site-ul său oficial. Staff-ul tehnic condus de tehnicianul în vârstă de 45 de ani îi va avea în componenţă şi pe Octavian Chihaia şi Vasile Maftei, ca antrenori secunzi, pe Eduard Stăncioiu, antrenor cu portarii, iar pe Massimo Stalteri, ca preparator fizic. Bogdan Andone, născut la Aiud, a mai condus echipele Olimpia Satu Mare, ASU Politehnica Timişoara, Metaloglobus Bucureşti, ACS Energeticianul, FCSB şi Astra Giurgiu.

UTA joacă cu cele două echipe în ianuarie

Bogdan Andone îl înlocuieşte pe Mihai Teja, care şi-a reziliat contractul FC Voluntari înaintea Crăciunului. La finalul turului Ligii 1, FC Voluntari se află pe locul al 13-lea, cu 15 puncte, la două lungimi în spatele UTA-ei. Echipa arădeană le va înfrunta pe FC Argeş şi FC Voluntari chiar în luna ianuarie a anului viitor, în etapele 2 şi 3 ale returului, cu ilfovenii urmând să joace în deplasare şi cu piteştenii acasă, pe „Francisc Neuman”. UTA e pe 9 la final de tur, cu 17 puncte.

 

 

 

Facebook Comments