DOSAR PENAL ÎN CAZUL SCURGERILOR DE INFORMAȚII DIN DOSARUL COLECTIV

by Dana B.

Bogdan Licu, procurorul general interimar al României, a anunţat că a fost deschis dosar penal după scurgerea de informaţii din dosarul Colectiv. Procurorii vor să afle cine din Parchetul General a dat jurnaliştilor rechizitoriul dosarului Colectiv.

Bogdan Licu, procurorul general interimar, a subliniat că informaţiile scurse presei săptămâna trecută nu reflectă rechizitoriul. Potrivit procurorului general interimar, rechizitoriul nu a fost finalizat şi dosarul nu a fost trimis în judecată, în spaţiul public apărând o formă de lucru a acestui document. Procurorul general interimar spune că această scurgere de informaţii, care intervine în acest moment, ar leza interesele dosarului penal.

Deocamdată, dosarul penal pentru scurgere de informaţii este in rem, adică nicio persoană nu este suspectată în momentul de faţă.

Sursa: gandul.info

Facebook Comments