DORIN FLOREA: NU VOI MAI PERMITE NICIUN MARS IN TARGU MURES

by Cosmin Mihuta

Primarul municipiului Târgu Mureș, Dorin Florea, a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, că în urma incidentelor de luni, nu va mai permite desfășurarea niciunui marș în oraș, cu excepția unor manifestări comemorative.

‘Nu voi mai permite niciun marș de-acum încolo. Târgu Mureșul nu trebuie să fie poligonul răsfățaților, a dezmățaților, a istericilor, a penalilor, a interzișilor și așa mai departe. Mi-a făcut o impresie proastă modul în care s-au manifestat pe stradă. Mi-ar fi fost rușine dacă eram maghiar să asist la asemenea circ. Comemorarea e comemorare, pui o lumânare, dar circul de care s-a avut nevoie a fost pentru a face Târgu Mureșul să arate ca o zonă conflictuală’, a accentuat primarul.

Edilul a arătat că după marșul secuilor a primit două cereri de autorizare a unor manifestații din partea a două organizații românești, Noua Dreaptă și Uniunea Vatra Românească, că nu le va permite acestora să organizeze vreun marș prin oraș.

‘Nu le vom permite nici lor marșuri, tocmai pentru a cruța târgumureșenii. Vatra Românească și Noua Dreaptă pot să facă miting de comemorare, dar nu marș. Vor să le facă în 16 și 27 martie’, a afirmat primarul.

Dorin Florea a mai spus că va fi mai restrictiv în privința autorizării unor mișcări de stradă și și-a exprimat regretul că primarii din Miercurea Ciuc și Sfântu Gheorghe, Raduly Robert și Antal Arpad, au participat la acțiunea revendicativă de la Târgu Mureș a Consiliului Național Secuiesc.

‘Vă anunț acum în mod direct că voi fi foarte restrictiv de-acum încolo în ceea ce înseamnă folosirea Târgu Mureșului ca poligon de încercare pentru nervii, umorile, hormonii sau orice fel de atitudini pe care unii le consideră că manifestări în spațiul public. Regret foarte mult că administrațiile din Covasna și Harghita au fost prezente la Târgu Mureș, la această manifestare care iar a adus o pată neagră Târgu Mureșului.

Auzeam tot felul de politruci cerând UDMR-ului nu știu ce. Ce să-i ceri, când reprezentanții lor de vârf erau în Târgu Mureș cu steagul în brațe? Cum să te delimitezi? O să găsesc o modalitate prin care aceste lucruri să nu mai fie poligon de încercare pentru campaniile electorale, debuturi campaniile, sfârșitul campaniilor sau răfuieli personale’, a subliniat Dorin Florea.

Primarul a mai afirmat că el nu merge la Sfântu Gheorghe sau la Odorhei ‘să deranjeze populația’ și că nu înțelege de ce colegii săi primari, precum și președintele CJ Covasna, Tamas Sandor, au încurajat o astfel de manifestare.

 

Sursa: http://www.agerpres.ro/administratie/2014/03/12/dorin-florea-nu-voi-mai-permite-niciun-mars-in-targu-mures-de-acum-incolo-14-30-15

Facebook Comments