DOREL CAPRAR:”OBIECTIVUL GUVERNULUI PONTA ESTE PROGRAMUL DE RELAXARE FISCALA”

by webeditor

Guvernul Ponta are un plan coerent pentru a valorifica cifrele economice pozitive de anul trecut, pentru a consolida creşterea economică şi a crea noi locuri de muncă. Principalele măsuri vizate sunt scăderea CAS la angajator şi neimpozitarea profitului reinvestit. „Premierul Ponta a arătat clar în Parlament că va continua obiectivele economice şi sociale ale USL. Scăderea CAS şi neimpozitarea profitului reinvestit sunt măsuri de sprijinirea a mediului economic prevăzute în programul de guvernare. Termenul pentru adoptarea acestor măsuri este 1 iulie 2014, până atunci urmând ca specialiştii din Guvern să se asigure că cele două măsuri sunt sustenabile din punct de vedere fiscal şi pot fi susţinute pe termen mediu şi lung. Sunt măsuri care stimulează munca cinstită, care ajută agenţii economici care susţin prin activitatea lor întregul sistem bugetar. Este vorba despre adoptarea unor măsuri economice curajoase, care vor crea efecte pozitive pe termen mediu şi lung şi care vor oferi românilor posibilitatea unui trai mai bun. În ultimii doi ani, am demonstrat că politicile bazate pe austeritate exagerată, pe tăieri de pensii şi salarii sunt greşite. Aceste măsuri nu au ajutat la nimic, din moment ce au fost dublate de corupţie şi risipirea banilor publici. Guvernul Ponta a echilibrat cheltuielile publice, a redat salariile tăiate bugetarilor şi pensiile tăiate pensionarilor. Cu toate acestea, nu numai că statul nu a avut probleme în a-şi onora obligaţiile, dar suntem în măsură să gândim un program de relaxare fiscală”, a spus deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

Facebook Comments