Deputatul Dorel Căprar a votat, miercuri, împotriva proiectului de lege privind instituirea unei taxe pe veniturile şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă, considerând că votul favorabil dat de majoritatea parlamentarilor este un „act de subminare a sistemului naţional de apărare”, scrie agerpres.ro.
„Decizia de astăzi a Parlamentului este, din punctul meu de vedere, un act de subminare a sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă. Consider că este imoral să sancţionezi foşti angajaţi ai structurilor naţionale de securitate, din simplul motiv că nu există o viziune clară asupra supravieţuirii bugetare a pensiilor magistraţilor şi foştilor oficiali ai structurilor din cadrul siguranţei naţionale. Nu se joacă acest lucru la păcănele. Nu ne putem juca cu drepturile constituţionale câştigate de aceşti oameni din considerente electorale sau politicianiste”, a declarat, pentru AGERPRES, parlamentarul de Arad.
El consideră că „pensiile de serviciu nu sunt o loterie”.
„Magistraţii sunt supuşi unor interdicţii profesionale. Pensiile reprezintă un element compensatoriu pentru ei. Un judecător nu are voie să asigure consultanţă juridică, nu are dreptul de a face politică. Judecă şi probabil poate să fie profesor. Am votat împotriva unor astfel de măsuri iresponsabile, întrucât militarii oricăror structuri de apărare a României au dreptul la aceste sume compensatorii, iar din punctul meu de vedere, România nu se negociază”, a mai spus Căprar, fost preşedinte al PSD Arad, exclus din partid şi înscris recent în Partidul Puterii Umaniste (social-liberal).
Plenul Camerei Deputaţilor a dat, miercuri, vot favorabil proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care are ca obiect de reglementare instituirea unei taxe pe veniturile şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă.
Dorel Căprar, singurul deputat care a votat împotriva impozitării pensiilor speciale
Facebook Comments