DOREL CAPRAR : „ROMANIA SUSTINE IN MOD CATEGORIC ASPIRATIILE EUROATLANTICE ALE GEORGIEI”

by Calin Moga

România acordă o înaltă apreciere rolului Georgiei în calitate de contributor la securitatea împărtăşită din zona euro, atlantică şi dincolo de ea, este ideea de bază care s-a desprins din întâlnirea Comisiei pentru afaceri europene din cadrul Camerei Deputaţilor cu delegaţia parlamentară georgiană condusă de Tedo Japaridze, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe din Parlamentul Georgiei. În cadrul discuţiilor, s-a afirmat faptul că între cele două state există relaţii speciale, în sensul că Georgia este cel de al doilea beneficiar al României la asistenţa oficială pentru dezvoltare, după Republica Moldova. Deputatul Dorel Căprar, secretarul Comisiei pentru afaceri europene din Parlamentul României a reamintit faptul că la nivel parlamentar există Comisia comună pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova şi a propus ca această comisie să devină trilaterală, în sensul includerii Georgiei. „O dovadă a sprijinului României concret la nivel parlamentar a fost adoptarea, în unanimitate, de către Senatul României, a unei Declaraţii de sprijin pentru aspiraţiile europene şi euroatlantice ale Georgiei, în contextul vizitei efectuate în România de către domnul David Usupashvili, preşedintele Parlamentului Georgian, la data de 10 Februarie 2014. Susţinem în mod categoric aspiraţiile euroatlantice ale Georgiei iar România va contribui politic şi operaţional la eforturile de integrare europeană, ţinând cont de actualul context de securitate regională, care este plin de provocări. Georgia are o tradiţie îndelungată în Chidaoba („lupta dreaptă”) şi cred că sportul este ambasadorul cel mai bun iar din acest punct de vedere, se pot găsi soluţiile necesare prin care să fie îmbunătăţite relaţiile dintre state. Pentru folosirea întregului potenţial de cooperare economică se impune dezvoltarea şi diversificarea contactelor la nivel parlamentar, context în care comisiile de specialitate şi grupurile parlamentare de prietenie ar trebui să aibă o contribuţie mai activă. De asemenea, România contează pe sprijinul Georgiei pentru punerea în aplicare a proiectelor reprezentând priorităţi comune – legătura de ferry boat între Constanta şi porturile georgiene, proiectul privind transportul de mărfuri între Marea Neagră – Marea Caspică şi interconectorul AGRI”, a afirmat deputatul PSD Dorel Căprar.

Facebook Comments