DOREL CAPRAR: „GUVERNUL PONTA SE OPUNE CRESTERII PRETULUI GAZELOR”

by Florian Popa

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu a anunţat că Guvernul României va suspenda pe termen nedeterminat liberalizarea preţului gazelor naturale produse în ţară şi destinate consumului populaţiei şi va prelungi de asemenea cu cel puţin doi ani şi jumătate dereglementarea pieţei gazelor pentru companii.
„Guvernul Ponta a luat în calcul faptul că scumpirea preţului gazelor în următoarea perioadă ar fi o lovitură grea, aplicată unei categorii semnificative a populaţiei, cu venituri mici şi medii. De aceea Departamentul pentru Energie a propus Comisiei Europene să accepte amânarea cu doi ani şi jumătate a calendarului de liberalizare a preţului gazelor pentru populaţie, precum şi menţinerea, până cel puţin la 1 iulie 2016, a preţului actual al gazelor produse intern. Pentru a amâna aplicarea majorării preţului la gaze, Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă, iar mai apoi o amânare de câţiva ani va necesita modificarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale 123/2012. În acest sens, Camera Deputaților a adoptat deja astăzi un proiect de lege privind modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale, a Legii petrolului și ordonanței de urgență, cea mai importantă prevedere referindu-se la prorogarea termenului, extinderea calendarului și menținerea coșului pentru gaze naturale până în 2021. Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat proiectul de lege cu 241 voturi pentru, un vot împotrivă și 95 abțineri. Conform datelor furnizate de ministrul de resort România consumă anual circa 12,5 miliarde metri cubi de gaze naturale şi produce aproximativ 11 miliarde metri cubi. Trebuie remarcat faptul că legislaţia românească actuală prevede obligativitatea ca producătorii de gaze naturale să livreze cu prioritate gaze produse intern pentru populaţie” a afirmat deputatul PSD Dorel Căprar.

Facebook Comments