Dorel Căprar: „Arădenii așteaptă finalizarea stadionului UTA, nu minciuni și scuze din partea administrației liberale“

by Andreea Radu

Conducerea Primăriei Arad caută tot felul de scuze pentru nefinalizarea la termen a stadionului UTA, dând de fiecare dată vina pe Guvernul României, când de fapt cei vinovați sunt chiar reprezentanții PNL, care conduc de 16 ani Aradul și nu sunt în stare să ducă la bun sfârșit acest proiect atât de așteptat de arădeni.

 „Ca om de sport mă doare când văd nepăsarea administrației PNL față de acest domeniu, fie că vorbim de fostul primar Falcă, fie de actualul interimar Călin Bibarț, care rostogolește și el aceleași minciuni preluate de la predecesorul său. Arădenii s-au săturat de minciuni și scuze, vor stadionul UTA, promis de administrația PNL de zece ani, stadion care trebuia demult finalizat.

Din incompetență sau rea-voință, liberalii din fruntea Aradului nu au reușit nici până astăzi să finalizeze partea lor de lucrări, astfel încât să poată preda obiectivul Companiei Naționale de Investiții, care urma să realizeze nocturna și gazonul. Eu cred că nu au vrut să finalizeze stadionul UTA, pentru că nici nu au predat obiectivul către CNI, nici nu au realizat ei nocturna și celelalte investiții, deși în februarie 2018 s-au aprobat aceste investiții în CLM. A trecut un an și jumătate, iar cei din fruntea Primăriei Arad sunt în același stadiu: fac conferințe de presă pentru a arăta cu degetul spre Guvern, deși ei nu sunt în stare să-și facă partea de lucrări, astfel încât să se poată realiza investiția promisă de CNI.

Îmi pare rău că în acest joc murdar au fost atrași, fără voia lor zic eu, oameni de sport ca și Codru Grădinariu, un om pe care îl apreciez, dar care nu ar trebui să-și asocieze imaginea cu minciunile unor oameni care nu iubesc fotbalul, nu iubesc UTA, nu iubesc sportul, în general“, declară deputatul Dorel Căprar, președintele PSD Arad.

 

Facebook Comments